COORDONATORI:
Lolica-Lenuța Tătaru- ISJ Cluj, Inspector școlar pentru educație timpurie
Brînduşa-Delia Goia – ISJ Cluj, Inspector școlar pentru educație timpurie
Liliana Maria Vîrsta – Asociația Internațională „Culori pentru Pace”
Alina Abrudan – Grădinița cu P.P. Așchiuță Cluj-Napoca
Violeta-Ioana Mureşan – Grădinița cu P.P. Neghiniţă Cluj-Napoca Mihaela Tămaş- Grădinița cu P.P. Lumea Piticilor Dej
PACE PENTRU TOȚI COPIII LUMII
Culegere de creații literare în proză și versuri ,ale micilor preșcolari, culese cu drag și migală de către cadrele didactice, în cadrul proiectului educațional
”CULORI PENTRU PACE”
ISBN 978-973-0-38684-4
CLUJ-NAPOCA, 2023
Porumbelul lăudăros
Autor: PILIPĂUȚANU SARA
Indrumător: COLCERIU SIMONA
Școala Gimnazială „ȘTEFAN PASCU”-Grădinița APAHIDA
Era odată un porumbel frumos alb ca spuma laptelui pe care îl chema Bulgăraș, foarte mândru de penajul său.
Toate păsările din bătrânul stejar îl admirau dar se supărau pe el că era prea lăudăros. Într-o zi , pe lângă stejar a trecut un păun.
Păunul avea penele verzi-albăstrui, iar când și-a deschis coada porumbelul a rămas uimit de frumusețea acestuia. Porumbelul a coborât din stejar pentru a face cunoștință cu păunul care în loc să se prezinte a început să se laude cu frumusețea lui, astfel că Bulgăraș nu-l mai plăcu.
Supărându-se, pe comportamentul păunului, a plecat îngândurat prin oraș. În zborul lui
s-a întâlnit cu rândunica și barza care erau supărate pe el de când acesta le-a spus că el este cel mai frumos. Acestea văzându-l atât de supărat l-au întrebat ce s-a întâmplat.
Bulgăraș le-a spus: „Astăzi am întâlnit un păun splendit. Când am vrut să facem cunoștință acesta a început să se laude cu frumusețea sa și a devenit de-a dreptul enervant și m-am supărat foarte tare.
„Vezi , Bulgăraș, acum înțelegi cum ne simțeam noi atunci când tu te lăudai peste tot cu frumusețea penelor tale?” au ciripit rândunica și barza deodată.
Bulgăraș s-a simțit rușinat și a promis că nu se va mai lăuda niciodată și că va aprecia frumusețea tuturor prietenilor.
Din momentul în care Bulgăraș și-a înțeles greșeala , că fiecare este frumos în felul său, în bătrânul stejar domnea PACEA .
PACEA
Autor: POJAR ALEXANDRA
Îndrumător: BASA ROXANA
Școala Gimnazială „ȘTEFAN PASCU”-Grădinița APAHIDA
Noi cu toții știm,
Că pe acest Pământ
PACE ne dorim
În liniște să trăim.
În înțelegere și iubire
Cu mic, cu mare
Fericiți să trăim
Cât vom fi pe acest Pământ.
PACEA
Autor: : PÎRLEA ELISA
Îndrumător: TUDURUȚ RAMONA
Școala Gimnazială „ȘTEFAN PASCU”-Grădinița APAHIDA
Într-o zi am întrebat:
Ce e pacea: un păcat?
Florile mi-au răspuns toate
Este viața-n libertate.
În mânuță țin o floare
Cu un zâmbet de la soare
Oameni mari, zâmbiți și voi!
Lăsați pacea printre noi.
Ionel şi vrăjitoarea
Autor: Kiss Benjámin, Kiss Adolf
Indrumător: Ianko Hajnalka, Bartha Eveyln
Grădinita cu Program Prelungit ,,Raza de Soare”, Cluj-Napoca
A fost odată un băiat bun la suflet, pritenos, milostiv care se numea Ionel. Într-o zi a pornit la plimbare prin pădure. Îi plăcea să audă cântecele păsărelelor, să se întâlnească cu animalele din pădure şi să îi ajute dacă era nevoie.
În ziua aceea s-a întâlnit cu Lupul, care era supărat pe Ionel. Lupului nu îi plăcea că pe Ionel îl iubeşte toată lumea, iar pe el toţi îl izgonesc. Astfel el s-a gândit să-i facă rău băiatului. Când s-au întâlnit i-a spus lui Ionel să meargă la castelul vrăjitoarei din pădure pentru că acolo îl aşteaptă o masă plină cu bunătăţuri. Ionel a pornit spre castel.
În drum spre castel a văzut o vulpe care zăcea pe jos. Ionel s-a aplecat şi a observat că este rănită. A căutat o frunză de pătlagină, cu care i-a vindecat rana. Vulpea i-a mulţumit băiatului şi i-a spus să nu meargă la castel pentru că lupul s-a înţeles cu vrăjitoarea să-l omoare. Ionel a ascultat vulpea şi nu s-a dus la castel, ci a mers cu vulpea până la vizuina ei. Acolo vulpea l-a servit cu pireu şi cărniţa. Ionel a mâncat cu poftă după care a pornit spre casă.
Între timp lupul şi vrăjitoarea îl aşteptau pe Ionel. Când au văzut că vremea trece, iar el nu vine s-au supărat foarte tare şi au încălecat pe o bicicletă şi au pornit în căutarea lui Ionel. Repede l-au găsit pe drumul spre casă. Vrăjitoarea şi lupul l-au oprit şi au început să-l lovească pe Ionel. Dar nici Ionel nu se lăsa cu una cu două. Se apăra cum ştia el mai bine. Atunci a apărut o zână bună, care cu bagheta magică i-a vrăjit pe toţi trei: Ionel s-a transformat în broască, vrăjitoarea s-a îmbolnăvit iar lupului i-a căzut blana.
Ionel şi-a adus aminte că sărutul prinţesei îl va dezlega de vrajă. A căutat prinţesa, dar ea nu s-a învoit să îl sărute doar dacă Ionel îi aduce lapte. Ionel a căutat văcuţa, care era faorte fericită să îi ofere lapte. După ce a băut lapte prinţesa l-a sărutat pe broscoiul Ionel, care a devenit iarăşi om.
Ionel văzându-se om a pornit să îl caute pe lup şi pe vrăjitoare, să le întrebe de ce sunt supăraţi pe el de ce nu îi dau pace. Când a ajuns la castelul vrăjitoarei i-a văzut pe lup şi pe vrăjitoare zăcând în pat şi plângeau de durerile pe care le aveau. I s-a făcut milă de ei şi s-a dus prin pădure şi a căutat fel şi fel de ierburi miraculoase din care a făcut un ceai şi le-a oferit celor doi bolnavi. Cei doi au băut din licoarea magică şi s-au însănătoşit. I-au mulţumit Lui Ionel, si-au cerut scuze pentru fapta lor şi i-au promis că nu o să îl mai deranjeze şi îl roagă să fie prietenul lor.
Astfel din acea zi cei trei trăiesc în pace, se întâlnesc în poiana din pădure se joacă împreună şi învaţă unul de la celălalt.
În lumea lui Iepuraș
Autor:: Vlăzan Olimpia Maria, Cheța Tudor
Indrumător: Prof. Baciu Anca – Maria / Prof. Creț Ancuța – Liliana
Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare” Cluj – Napoca
Odată, demult demult într-un tărâm în care animalele trăiau în pace, un mic pui de iepure pe nume Iepuraș era foarte îngrijorat.
El observase că animalele din jurul său se certau și se luptau uneori pentru lucruri mărunte, iar asta îi făcea pe toți să se simtă nefericiți și stresați.
Iepuraș se gândi că trebuie să facă ceva pentru a aduce pacea înapoi în lumea animalelor. Așa că s-a hotărât să îi ceară ajutorul bunicului său, un bătrân și înțelept iepure care trăia într-o vizuină lângă râul din apropiere.
Bunicul Iepure îi spuse lui Iepuraș că pacea este cel mai important lucru pe care îl pot avea animalele, dar este adesea greu de găsit.
El îi explică lui Iepuraș că pacea nu înseamnă doar absența luptelor și a conflictelor, ci și respectul și bunăvoința față de ceilalți.
Cu sfaturile bunicului său în minte, Iepuraș a hotărât să cheme toate animalele la o adunare mare în pădure, pentru a discuta despre pace și despre cum să trăiască cu toții în armonie.
Animalele s-au adunat, iar Iepuraș le-a explicat că el se simte foarte trist și este foarte îngrijorat atunci când vede cearta și luptele dintre ele, dar și faptul că ele pot cădea la pace înlocuind conflictele cu armonie și bunăvoință.
Animalele au început să vorbească între ele și să împărtășească idei despre cum ar putea să își împartă mai bine resursele și cum să își arate respectul unii față de alții. Acestea au descoperit că prin comunicare, respect, iubire, înțelegere reciprocă pot aduce pacea în lumea animalelor.
În curând, toate animalele au fost de acord că pacea este importantă și au promis să trăiască în armonie cu ceilalți.
De atunci, animalele din acel tărâm au început să trăiască în pace și armonie, iar Iepuraș a fost recunoscut ca un adevărat lider care a adus pacea înapoi în lumea animalelor.
De altfel, Iepuraș a învățat că oricine, chiar și un mic iepuraș, poate face o diferență mare în lumea în care trăim prin încrederea în sine și bunăvoință față de ceilalți.
SUFLET DE COPIL
Autor: Crișan Eliza
Îndrumător: Bunea Andreea
Grădinița cu P.P. Prichindelul Isteț, Turda
Este pace-n lume?
De ce alergi grăbit
Copile, nu te teme
Eu pacea………te-am găsit.
Senin este cerul
Și fluturi vor zbura
Curcubeul pe cer
Mereu va apărea.
Zâmbet de copil
Autor: Sălcudean Alma-Raisa
Îndrumător: Bordean Iulia
Grădinița cu P.P. Prichindelul Isteț, Turda
Un zâmbet mic și dulce,
În palma mea așez
Pentru obrazul mamei
Pe care îl visez.
SOARELE ȘI CURCUBEUL
Autor: Sălăgean Eric
Îndrumător: Ioo Cipriana
Grădinița cu PP „Prichindelul Isteț”, Turda
Era o zi frumoasă de vară. Pe cer soarele strălucea , păsarelele ciripeau vesele iar fluturii și albinele cercetau fiecare floare .
În parcul de copii, era mare zarvă și veselie în acelasi timp. Toți se jucau bucuroși că a venit în sfârsit vara.
La un moment dat, ceva s-a întâmplat. Doi copiii au început să se certe de la o jucărie, alții trei de la tobogan.
În cele din urmă, parcă făcuse cineva o magie, toți se îmbrânceau, țipau și nu se mai înțelegeu. Gălăgia era mare și parcă nimic nu-i putea potoli, nici chiar părinții, care făceau eforturi vizibile.
În acest timp, soarele de pe cer a observat ce se petrece în parc și s-a gândit că e timpul să intervină pentru a readuce pacea între copii. Așa că au fost chemate toate picăturile de ploaie pentru a stabili un plan.
La semnalul soarelui, ele au aterizat pe pământ și au adus cu ele o ploaie caldă de vară. Copiii s-au oprit brusc și au început să sară în bălțile de apă formate pe ici pe colo.
Când soarele i-a văzut, și-a continuat planul, le-a chemat pe picături sus la el, a strălucit mai puternic , până cand s-a format pe cer un imens și colorat curcubeu.
Toți copiii din parc au rămas uimiți cand au văzut frumosul curcubeu, s-au îmbrățișat de bucurie și au continuat să se joace împreună fără ceartă.
Astfel că, soarele și picaturile de poaie, știind cât de mult le place copiilor curcubeul, au reușit să readucă pacea între toți copiii din parc.
Două surori
Autor: Metaxiotis Despina
Îndrumător: Fîrte Maria
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”
La marginea unui sat trăia odată o familie de țărani. Munceau din greu din zori și până-n noapte pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele.
Zi de zi se încredeau în ajutorul lui Dumnezeu și nu se plângeau de greutatea vieții. Bogăția lor cea mare era cele două fete cu care Dumnezeu i-a binecuvântat.
Bucuria și mângâierea lor era să-și vadă fetele sănătoase, harnice, ascultătoare și cu frică de Dumnezeu. Casa lor, deși modestă, era curată, împodobită frumos iar la geam zâmbitoare erau glastrele de flori.
Parcă nimic nu umbrea fericirea acestei familii frumoase. Tatăl o lua mai des pe Ana, fata cea mare să-l ajute la munca câmpului fiindcă părea mai voinică decât Maria, fata cea mică. Acest lucru o făcea pe Maria să sufere și de multe ori chipul ei frumos se umbrea.
Într-o zi mama a întrebat-o pe Maria:
– Ce este draga mea? Te văd puțin abătută!
– Maria se uită în ochii mamei și începe să plângă ușor.
– De ce nu pot și eu să merg la câmp cu tata? O ia mereu pe Ana cu el la lucru, iar eu rămân acasă.
– Mama o ia pe Maria de mână și îi dă un sărut pe frunte.
– Tatăl vostru vă iubește mult, pe amândouă, iar munca câmpului e prea grea pentru tine, sora ta fiind mai mare, este mai rezistență la greutatea muncii.
Totuși, draga mea, eu voi vorbi cu tatăl vostru să te ia și pe tine la munca câmpului, să fii liniștită și mulțumită.
Ce bucurie pentru părinți să vadă copii lor care se întrec în fapte bune și îndrăgesc munca.
Povestea celor cinci peștișori
Autor: Mărcuș Ștefana
Îndrumător: Sângeorzan Ana
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”
A fost odată ca niciodată o prietenie foarte frumoasă între cinci peștișori. Cei cinci peștișori aveau cele mai strălucitoare culori, dar și cele mai ciudate nume. Numele lor erau: Roșioara, Rozilina, Gălbenel-Brioșel, Blui și Verdeață.
Povestea mea este despre marea aventură a celor cinci prieteni de a găsi curcubeul fermecat. Astfel, am pornit la drum în cea mai frumoasă aventură și la suprafața apei cei cinci prieteni au găsit marele curcubeu care avea cele mai frumoase și strălucitoare culori.
Era pentru prima oară când vedeau așa ceva. Peștișorii erau foarte fericiți pentru aventura lor, dar și-au dat seama că fără prietenia lor nu ar fi reușit să găsească asemenea minunăție.
Povestea Bobului de grâu
Autor: Bud Alma
Îndrumător: Fârte Mirela
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”
A fost odată ca niciodată, niște boabe de grâu într-un sac care era în cămara casei. Acestea se îmtrebau ce o să se întâmple cu ele.
Într-o zi țăranul a luat sacul cu grâu și l-a dus în camp să semene pământul. Toate boabele erau speriate, neștiind ce li se va întâmpl. Stăpânul a împrăștiat boabele pe pământ.
Boabele se străduiau să stea la suprafață, dar stând la suprafată unele dintre ele au fost mâncate de păsările cerului, altele au fost mâncate de animale, iar altele stăteau în pământ.
Doar un singur bob de grâu era tăcut și se lăsa în voia stăpânului. Bobul nostru de grău se lăsa purtat de vânt, a căzut într-o groapă unde era rece, umed și întuneric. El cunoștea menirea dată de Dumnezeu să se transforme. Unele boabe de grău ziceau:
– Ține-te tare, nu te lăsa să fii umezit ca să mori în pământ.
Dar el zicea:
– Eu știu că numai dacă mor voi da naștere la alte boabe.
Bobul de grâu a simțit deodată că se umezește de la ploaie, apoi simțea că ceva iese din interiorul lui. Era primul firicel de rădăcină. Din rădăcină a ieșit un fir subțire care creștea în sus, apoi pe firicel creșteau două frunze lungi. Încet, încet, în vârf s-a format spicul de grâu, care datorită căldurii dată de soare și-a schimbat culoarea în auriu.
După un timp, pe câmp au venit combinele care au secerat grâul apoi a fost pus în saci. Soția țăranului a dus la moară un sac de grâu din care a făcut făină. Aducând făină acasă a făcut o pâine mare și rumenă din care au mâncat toată familia.
Bobul de grău era fericit și a mulțumit lui Dumnezeu că l-a ajutat să fie statornic în renașterea lui la viață și a fost bucuros că a reușit să fie hrană oamenilor.
BUCURIE PE TIMP DE PACE
Autor: Murea Eliza
Îndrumător: Deac Monica
Grădinița cu Program Prelungit Poienița
E pace la noi în țară
Copiii se joacă pe-afară!
Bucuroși, ei râd și sar
Ca broscuțețe…iar și iar!
MAGIA COPILĂRIEI
Autor:Bochiș Petra
Îndrumător: Berinde Denisa
Grădinița cu P.P. Playful Learning, Cluj-Napoca
Iubirea este magică,
În suflet de copil,
Este cald și bine să fii din nou copil.
Culoarea este vie,
Te bucuri din orice,
Zâmbești mereu copile,
Te joci cu veselie,
Și-n inima ta e doar magie.
PRIETENIA
Autor: Gherman Ana
Îndrumător: Șerfezeu Camelia
Grădinița cu P.P. Playful Learning, Cluj-Napoca
Doar cu iubire și pace
Multe lucruri putem face
Cu toții să cântăm
Și împreună să dansăm.
Să fim prieteni, să ajutăm
Zâmbete să dăruim
Îmbrățișări să oferim
Și pe toți să-i veselim!
Armonia Naturii
Autor:Merca Medeea
Îndrumător: Mititica Isabela
Grădinița cu P.P. Playful Learning, Cluj-Napoca
În grădinița plină de culoare,
Copiii se joacă cu bucurie,
În inimile lor trăiește speranța,
Iar pacea aduce siguranța.
În ochii lor se oglindesc zâmbete sincere,
În glasul lor se aude un cântec de bucurie
În inimie lor trăiește un sentiment de liniște
Și căldura sufletului se simte.
Copii fericiți
Autor: Pușcă Isabella
Îndrumător: Feher Adriana
Grădinița cu P.P. Licurici, Cluj-Napoca
Azi mă joc cu jucării,
Mâine mă duc la copii,
La grădinița mea iubită
Eu sunt foarte fericită!
Desenez pe cer un soare,
Apoi îi voi da culoare,
Soarele să strălucească,
Florile să ne zâmbescă.
Pace-n lume vrem să fie
Oameni plini de bucurie!
Vrem să fie pace
Autor: Hădărean Adela
Îndrumător: Bolboacă Violeta
Grădinița cu P.P. Licurici, Cluj-Napoca
Vreau să fie fericire
Pace-n lume și iubire!
Să ne dăm cu trotineta
Și prin parc cu bicicleta.
Soarele să strălucească,
Florile să înflorească,
Părinții să ne iubească
Peste tot să ne-nsoțească.
Nu vrem arme și războaie
Și nu vrem să stăm în ploaie.
Vrem să fie peste tot,
Zâmbete și jucării
Pentru voi, frumoși copii!
Copii fericiți
Autor: Pușcă Isabella
Îndrumător: Feher Adriana
Grădinița cu P.P. Licurici, Cluj-Napoca
Azi mă joc cu jucării,
Mâine mă duc la copii,
La grădinița mea iubită
Eu sunt foarte fericită!
Desenez pe cer un soare,
Apoi îi voi da culoare,
Soarele să strălucească,
Florile să ne zâmbescă.
Pace-n lume vrem să fie
Oameni plini de bucurie!
Pacea
Autor: Fulea Gabriel
Îndrumător: Prof. Mărginean Liliana
Grădinița cu P.P. “Lumea prichindeilor”,Câmpia Turzii
Cel mai frumos cuvânt e “pace”,
Copiii lumii îl iubesc.
Și își doresc să se împace
Toți cei care se războiesc!
PACEA
Autor: Ielciu Sara
Îndrumător: Pop Anamaria)
Grădinița cu PP ,,Lizuca”, Cluj-Napoca
-Mama, spune-mi cum e pacea?
-Este ca o adiere,
Ca o dulce mângâiere,
O steluță lucitoare,
Mângâiere de la soare.
-Dar cum arată pacea?
– Se-asemana cu o floare,
Ce se-ntinde pan’ la soare,
Omului care-o dorește,
Înflorește la ferestre.
-Si de unde vine pacea?
-Cand omul și-o dorește,
Și razboiul-l ocolește,
Omenirea parte are,
De dragoste și bunăstare.
– Și-acum, spune-mi, unde gasim pacea?
– Ea se află, dragul meu,
In sufletul oricărui om.
Chiar și un pitic ca tine,
Poate aduce pacea-n lume!
Pacea
Autor: Haiduc Maya
Îndrumător: Mătărîngă Gabriela
GRĂDINIŢA CU P.P.” SFÂNTA MARIA”
Pace-n suflet și în țară,
Pace când e cald afară
Și la școală și acasă
Și când seara-ncet se lasă.
Mama-i prima care face
Multă liniște și pace,
Ea m-a învațat de mic
În pace să cresc voinic.
Sânul mamei pace aduce,
Precum semnul sfânt de cruce,
În tot felul de culori
Și la sfinte sărbători.
La bunicii mei îmi place,
Fiindcă-i liniște și pace.
Nu e ceartă și nici ură
E dragoste fără măsură.
Pacea
Auror: Florescu Kevin
Îndrumător: Trif Gabriela
GRĂDINIŢA CU P.P.” SFÂNTA MARIA”
Pentru o carte colorată,
Dacă doi copii se ceartă,
Cu glas dulce face pace
Educatoarea dibace.
Pace-n mijlocul pădurii
Este-n liniștea naturii,
E-n zborul porumbeilor
Și-n farmecul culorilor.
Indiferent de culoare
Pacea este-n orice floare,
Dacă o ai în suflețel
Pentru viață ești model.
Noi vrem doar pace
Autor: Ania Mercean
Îndrumători: Iliescu Felicia
Ludușan Maria Ana
Grădinița P.P. Lumea copiilor
Sunt un copil din vasta lume,
Dar vreau să spun ceva anume:
Că îmi doresc doar liniște și pace,
Copiii împreună să se joace,
Lucruri noi să învățăm la școală,
Să ne jucăm frumos pe-afară.
Oameni mari,voi puteți face
Pentru copii,în astă lume,pace!
Porumbelul păcii
Autor: Bob David
Îndrumător: Petean Adriana
Grădinița cu Program Prelungit Mihai Viteazu
Porumbel al păcii
Zboară ne-ncetat
Du mesaj de pace
Pe tot Pământul drag!
Să fie pace-n lume,
Cu toții ne dorim
Să creștem sub soare
Și fericiți să fim!
Pacea în ochi de copil
Autor: Giurgiu Daria
Îndrumător: Costea Cristina
Grădinița cu Program Prelungit Mihai Viteazu
Copilăria-i minunată
Când este pace în lumea toată.
Să ne jucăm frumos sub soare,
Să fim prieteni, cu mic, cu mare.
Mâinile să ni le dăm,
Un cerc mare să formăm
Să sărbătorim în toate
Pacea ce la toți ne place!
Pacea
Autor: Râștei Carina – grupa mare
Îndrumători: Baciu Niculina, Șerban Mariana
Grădinița cu Program Prelungit Mihai Viteazu
Pacea-i cerul cel senin,
In suflet de iubire plin.
Pacea-i chipul luminos,
Și zâmbetul cel frumos.
Pacea este viata,
Care ne dă speranța,
Pacea este cu tine,
Dacă faci bine!
Gând de pace
Autor: Preduca Mario
Îndrumător: Man Alina Nadia
Grădinița Specială Cluj-Napoca
Vreau PACE
PACE pe pământ
Copii care râd
Părinți ce nu plâng!
Pacea în suflet de copil
Autor: Adam Isabella
Îndrumător: Rusu Gizella, Leahu Adela-Xenia
Grădiniţa: cu Program Prelungit “Aşchiuţă”
Pace şi iubire,
Multă fericire,
Vreau mereu să fie
Până-n veşnicie!
Răsărit de soare
Şi miros de floare,
Stele multe, mii
Pace-ntre copii!
Vesel curcubeu
Surâzând mereu,
Picături de ploaie
Zâmbet cald de soare.
Macul din câmpie
Pace, bucurie
Zâmbet şi culoare
Pace-ntre popoare!
Dragostea de mamă
Peste lumea toată.
Pacea-i Dumnezeu
În sufletul meu!
O lume mai bună
Autor: Zelenka Ferencz
Îndrumător: Dulca Andreea
Grădinița Specială, Cluj-Napoca
Un copil special eu sunt
Un loc am și eu pe pământ,
Să ne ținem de mână
Și să facem împreună
O lume mai bună!
ORĂȘELUL FERMECAT
Autor: Csani David
Îndumător: Mușuțan Liana Angela
Grădinița Specială Cluj-Napoca
A fost odată ca niciodată un orășel fermecat. Toata lumea din orășel se înțelegea, se ajuta și erau cu toții prieteni. Pacea domnea peste tot în orășel.
Într-o bună zi a venit o furtună puternică care a distrus mai multe case. După ce furtuna s-a potolit oamenii au început să adune lucrurile și să repare împreună casele. Pe un acoperiș stătea pitit un pui de pisică. Nimeni nu știa de unde a venit și cum a ajuns acolo pentru că nimeni din oraș nu avea pisici. Copiii bucuroși l-au luat și au început să aibă grijă de el. Dar acest pui de pisică era diferit. Îi plăcea să îi învrăjbească pe copii fugind de la unul la altul și privea bucuros când aceștia se certau. Iar pacea și liniștea din orășel a început să dispară. Copiii se certau și părinții lor la fel.
Înțelepții din oraș au încercat să găsească o cale să împace oamenii, dar nu au reușit așa că împreună au hotărât să ceară ajutorul Zânelor Păcii.
– Zâne ale păcii veniți să ne ajutați! Aduceți pacea înapoi în orășelul nostru!
Zânele auzind vocile înțelepților din oraș au venit degrabă, au ascultat povestea lor și s-au apucat de treabă. Au luat puiul de pisică și i-au dat să bea din licoarea bunătății și astfel pisica i-a adus pe copii împreună . Copiii au uitat de toate, au început să se joace și să fie din nou prieteni. Peste orășel au suflat praful păcii și lucrurile au devenit bune ca înainte.
Pacea și bunătatea domnea din nou peste oraș și toți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți
PACEA
Autor: SON MARC
Îndrumător: FABIAN AGNES HELGA
Grădinița cu Program Prelungit Poienița
Suntem mici, dar puternici
Ne place bucuria
Ne place veselia
Dar în lumea mare
Și noi ne gândim
Ca în sufletele noastre
Pacea să o dorim.
PACEA ȘI LINIȘTEA
Autor: SON MARC
Îndrumător: FABIAN AGNES HELGA
Grădinița cu Program Prelungit Poienița
A fost odată liniștea și pacea. Dar nu s-au înțeles. Liniștea zicea, că dacă este liniște nu mai este nevoie de pace, iar pacea zicea, că dacă este pace nu mai esre nevoie de liniște.
Așa s-a întâmplat că a început să domină pacea pe pământ, dar era gălăgie și zgomot toată ziua, nu era liniște deloc. Oamenii trăiau în gălăgie în fiecare zi, nu se putea odihni deloc pentru că nu era nici un pic de liniște. Era foarte obositor și epuizant să trăiești așa zilnic. Au dorit liniște.
Astfel înce, încet a început să domine liniștea în toată lumea, nici musca nu se auzea, dar în schimb nu mai era pace. Oamenii au început să se urască între ei, s-au comportat urât unul cu celălalt, se războiau în liniște între ei. Nu era pace deloc. Au început să dorească să fie pace iarăși.
Asrfel văzând cele întâmplate liniștea și pacea s-au întâlnit să vorbească. Au ajuns la concluzia că oamenii au nevoie atât de liniște, cât și de pace.
Așa că, s-au întors amândoi înapoi pe pământ să domine împreună ca să fie echilibru în viața oamenilor de zi cu zi.
CÂND E PACE
Autor: Graur Matei
Îndrumător: Prof. Tămaș Mihaela
Grădinița cu program prelungit Lumea Piticilor Dej
Când privesc pe bolta albastră
Și văd soarele zâmbind
Bucuria-n casa noastră
Știu că-i pace pe Pământ.
Florile se-nalță-n zare
Fluturii dansează-n zbor
Se aud glasuri cristaline
Când e pace în popor.
Holdele se coc pe-ogoare
Veselia e în toi
Când vezi oameni pe cărare
Știi că-i pace, nu război.
PACE ÎN LUME
Autor: Rățoiu Andrada
Îndrumător: Prof. Apan Dorina
Grădinița cu program prelungit Lumea Piticilor Dej
Când e liniște și pace
Soarele cu ochiul face,
Florile cu drag zâmbesc
Și culoare dăruiesc.
Păsările se adună,
Trilurile lor răsună
În văzduh, în orice loc,
Însoțind copiii-n joc.
Pacea-nseamnă bucurie,
Liniște și omenie,
Bunătate și iubire,
Între oameni armonie.
Pace-n lume, pace-n gând
Ne dorim pe-ntreg pământ.
Pace peste noi să fie,
Cer senin și veselie.
PACEA
Autor: Mihăilă Ana
Îndrumător: Șomcutean Ana ; Roșca Adriana
Grădinița cu Program Prelungit „Lumea piticilor” Dej
Pacea este minunată
În lumea noastră colorată!
E ca o floare frumoasă,
Gingașă, încântătoare și voioasă.
Pacea ne aduce zâmbete
În suflet de băieți și fete
Ne ajută să ne jucăm împreună
Și să trăim cu toții în voie bună.
Așa că, să fim prieteni și să trăim în pace!
Să nu ne închidem într-o carapace..
Să fim uniți și să zâmbim mereu,
Într-o lume frumoasă și plină de culoare
Precum un curcubeu…
Ce e pacea?
Autor: Vlăduțu Maria
Îndrumător: Purcel Cristina
Grădinița cu Program Prelungit Florești
Cine știe ce e pacea?
E o zână bună
Ce ne-aduce bucurii
Fără pace nu e soare
Nu e joacă de copii
Fără pace e tristețe
Nu e zâmbet nici culoare
Chiar și-n viață de copil,
Pacea
Autor: Pop Iulia
Indrumător: Șandri Mădălina
Grădinița cu Program Prelungit Florești
Noi, copiii de sub soare
Ce vrem oare? Ce vrem oare?
Vrem părinții să trăiască
Sănătoși ei să ne crească.
Vrem pace și armonie
Să trăim în veselie.
Să ne bucurăm de viață
Important s-avem speranță.
Pacea este lucrul sfânt.
Pacea-i totul pe pământ.
PORUMBIȚA, PRINȚESA PĂCII
Autor: Cira Amelia Marita
Îndrumător: Mustățea Liliana
Grădinița cu Program Prelungit Florești
Era o zi frumoasă în pădure iar animalele erau afară și se bucurau de vară. Ele se distrau: leii stăteau la soare așezați, puiuții de fluturași se jucau, maimuțele se prosteau, iepurașii povesteau prin iarba plăcută, bufnița dormea la soarele – lună și vulpile micuțe luau cu coada din lac, niște pește, ca să-l mănânce.
Deodată s-a auzit un zgomot foarte ciudat și cerul s-a făcut foarte interesant: gri cu nori negri.
Animalele au luat-o la fugă. După aceea ele au intrat în culcușurile lor, speriate.
Cerul era tot mai întunecat și a venit o furtună mare.
Animalele au văzut pe cer un cerc negru cu aripi de lilieci, care a căzut pe pământ și a devenit o regină cu coroană din cristale negre. Ea și-a făcut prin magie un castel negru, strălucitor și voia să se facă regină peste animale, ca să le distrugă.
Dintr-o dată a apărut o porumbiță uriașă, sclipitoare, cu coroniță. A zburat la castelul vrăjitoarei și s-a luptat cu ea: a spart cu ciocul un geam și după aceea a ciupit-o pe vrăjitoarea regină “Ciup-ciup”. Vrăjitoarea striga “Au, au!” și a transformat-o pe porumbiță în servitoarea ei.
Porumbița i-a pus un ingredient magic în mâncare și i-a furat puterile. Vrăjitoarea-regină a încercat să o învingă pe pasăre fără puteri și porumbița a trimis-o în altă țară printr-o vrajă.
Apoi s-a transformat într-o porumbiță prințesă și a zburat înapoi în pădure, să le spună animalelor ce s-a întâmplat. Animalele i-au mulțumit și seara au făcut o petrecere amuzantă.
Porumbița a devenit prințesa animalelor!
Cum cred eu că arată pacea…
Autor: Ciceu Tudor Ciprian
Îndrumător: Manasses Renata
Grădinița cu Program Prelungit „Buburuza”
Cum cred eu că arată pacea…
Ca un tărâm fermecat,
De oameni, de mult uitat,
Unde toată lumea este frate
Şi nu există supărare.
Un loc plin de armonie,
Unde oamenii se iubesc
Şi îmbrăţişări îşi dăruiesc.
Unde păsările ciripesc,
Flori frumoase înfloresc,
Eu exact asta îmi doresc.
Floarea păcii
Autor: Stan Robert
Îndrumător: Oniga Ana-Daniela
Grădinița cu Program Prelungit “Buburuza
Prietenia, floarea păcii
Peste zid apare.
Soarele răsare
Peste noapte iară.
Copilul duce steagul
De iubire şi joc;
Lumina şi liniştea
Îşi fac iarăşi loc.
Soare sau ploaie?
Autor: Răcășan Daiana
Îndrumător: Manasses Renata
Grădinița cu Program Prelungit “Buburuza
A fost odată ca niciodată un iepuraș pe nume, Pișcoțel. Pișcoțel toată ziua doar cânta: „Atunci este cel mai frumos, când soarele strălucește pe cer, la, la, la, la ,la”. În acel moment, dintr-un tufiș a ieșit un arici și a spus:
-Ce urât este acest cântecel! Nu îmi place deloc! Este mult mai bine atunci când plouă!
-Ceeee?-spuse Pișcoțel.
Ariciul a început să cânte: „Afară plouă, ce frumos, la, la, la, la, la”. Pișcoțel a pus mânuțele pe urechi și a strigat:
-Nu vreau ploaie! Vreau soare!
-Ploaia este mai bună! -spuse ariciul.
În acel moment din pădure a apărut un lup care a auzit toată cearta.
-Eu am venit să rezolv această problemă! -spuse lupul. Mie îmi place mai mult ploaia așa că o să câștige ploaia!
-Nu este corect!- spuse Pișcoțel.
-Ba da, este!- a spus ariciul. Suntem doi împotriva ta.
-Nu, nu este corect!- spuse o veveriță care tocmai a sărit lângă ei de pe un copăcel. Mie îmi place mai mult soarele, așa că este doi la doi.
Animalele se certau atât de tare încât au reușit să trezească și ursul din somnul lui de după-amiază. Acesta a ieșit din bârlog și era foarte morocănos dar a dorit să vadă dacă poate să rezolve această problema.
-Ambele sunt importante! -spuse ursul înțelept. Dacă nu strălucește soarele, nu se coc murele gustoase, iar dacă este ploaie, nu mă înțeapă albinele.
Nu a apucat să termine ce avea de zis pentru că început să simtă ceva ciudat pe blana lui pufoasă.
-Grindină! Furtună!- a strigat el.
În acel moment toate animalele au început să alerge. Toate animalele au reușit să se ascundă în bârlogul ursului. Acolo nu se mai certau deloc și s-au apropiat unul de celălalt. În bârlog au povestit și au reușit să se împace. Toate animalele au fost de acord că grindina și furtuna chiar nu este bună pentru nici un animal…
EU VREAU PACE, DRAGI COPII!
Autor: Rus Melisa Emanuela
Îndrumător: Vaida Ștefania Laura
Vaida Adriana Rodica
Grădinița cu Program Prelungit JUNIOR DEJ
Pacea-i liniștea din zori,
Curcubeul în culori
Pacea-i zâmbete și flori
Și e cerul fără nori.
Pacea-i sfântă, dragi copii
Doar în pace putem trăi!
Este vis și armonie ,
Este dulcea mea copilărie.
Eu vreau pace, dragi copii
Și vreau numai bucurii!
Un cer numai cu soare
Și să nu mai fie războaie!
CE E PACEA?
Autor: Nistor Lukas David
Îndrumător: Moldovan Romelia Iuliana
Grădinița cu Program Prelungit JUNIOR DEJ
Mămico, te-aș întreba
Ce e PACEA?
Cine-i ea?
Ea este o zână bună
Ce aduce bucurie, fericire
Și-i adună împreună
Pe ai casei, laolaltă
Toată familia, toată.
Pace-n lume ne dorim…
Autor: Rațiu Matei-Tudor
Îndrumător: Matei Cristina-Rodica; Cipcigan Loredana-Maria
Grădinița cu Program Prelungit ,,Neghiniță”
Pace-n lume ne dorim
Și vrem fericiți să fim.
Să cântăm, să ne jucăm,
Lucruri bune să-nvățăm.
Toți prieteni noi să fim,
Bucurii să împărțim.
Și să creștem sănătoși,
Tare isteți și voioși!
Războiul se încheie
Autor: Lupaș Ava
Indrumator:: Gog Camelia
Grădinița Creștină cu Program Prelungit „Seventh Heaven”
Odată ca niciodată, o țară a vrut să atace altă țară ca să îi ia toate bogățiile. A început să își cumpere puști și să-și facă o bombă nucleară. Și a pornit la război.
Cealaltă țară a început să se pregătească și ea de luptă, adunând arme și soldați.
Așa a început războiul…Au murit un sfert din oamenii celor două țări. Casele au fost dărâmate, copacii au fost răsturnați și școlile au fost distruse. Cerul s-a întunecat, păsările au zburat…
Dar din cer a zburat un porumbel alb, cu aripi moi, și a împăcat cele două țări spunându-le că Dumnezeu a promis că îi va duce pe toți în Rai dacă vor face pace.
Ce înseamnă pacea?
Autor: Vaida Elise
Indrumator: Gog Camelia
Grădinița Creștină cu Program Prelungit „Seventh Heaven”
Pacea înseamnă să stai singur, în liniște. Sau chiar să dormi…
Pacea înseamnă să te joci cu cei din jur fără să te cerți. Să nu vorbești urât cu ceilalți. Să fii prietenul lor. Să le spui „Îmi pare rău!”, „Te iubesc!”…
Pacea înseamnă să fie oamenii buni și să se oprească din făcut război…
E liniște și bine
Autor: Nechita Sofia
Îndrumător: Prof. Grim Julia
Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Turda
La pace când mă gândesc
Liniște se face
Sufletul meu mititel
E plin de bucurie.
Zâmbetul pe chip apare
Ca un curcubeu răsare
Care colorează cerul,
Îmbrățișând întreg pământul.
Fericită sunt când e pace
Toată lumea râde,
Omenii nu se mai ceartă,
Totul este bine.
Pacea în familie
Autor: Bondor Diana
Îndrumător: Burlacu Daniela
Dan Emilia
Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Turda
Când mămica mea zâmbește
Ea PACE îmi dăruiește!
Iar pentru tăticul meu,
PACEA-ntreagă îi sunt eu!
Ce-și doresc copiii?
Autor: Cucea Maria
Îndrumător:. Rece Diana
Nagy Adriana
Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Turda
Se cutremură Pământul de atâta întristare,
Fiecare frunză plânge de durerea asta mare.
Crengile le bate vântul ce adie-n depărtare,
Mările suspină-n-truna cu multă învolburare.
Ce-și doresc copiii lumii, ce trăiesc pe acest Pământ?
Ca lumina lunii caldă să îi lumineze oricând
Pe cei care azi sau mâine, doar războaie au în gând.
Ei vor pace peste toate și lumină pe Pământ!
Vrem pace în lume!
Autor Brudaru Rayssa
Îndrumător: Chiorean Delia
Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul
Oare de ce din cer nu se coboară,
Pacea pe care toata lumea o așteaptă?
Avioane și rachete,
Pe care lumea nu le cere.
De ce atâtea războaie,
Și lipsă de bunătate?
De ce să ai grija zilei de mâine?
Când poți să ai pe masă pâine.
De ce nu ne lăsați în pace?
Eu vreau să-mpart doar bunătate!
Să învăț să dau, să dăruiesc,
Pe prieteni să-i îmbrățișez.
Nu ne-nvățați să ne certăm,
Așa cum voi o faceți.
Unul pe altul să ne ajutăm,
Așa cum și lui Dumnezeu îi place.
Iubirea locuiește printre nori
Autor: Todea Maia
Îndrumător: Todoran Paula și Dezmirean Mariana
Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Prichindeilor”
Iubirea locuiește printre nori
Dar noi, iubind, părem minori;
Când iubești și dăruiești
Puțin spun că prețuiești.
Răutatea și minciuna adunate
Ele mereu sunt intenționate
Cum, n-ai auzit de ele?
Când numai asta vezi sub stele?
Pacea-i cel mai rar cuvânt,
Cred că-i alungat de vânt
Pentru că poporul l-a-nlocuit
Cu răutate, invidie și jefuit.
Ce-ai fi să simulăm
Și-ntr-o lume bună să decolăm?
Fără frică să umblăm
Și de mână s-alergăm.
Lume bună, am ajuns!
N-ai fost departe. A fost de-ajuns
Să privesc în jurul meu
Și în oameni să pitesc
O fărâmă de iubire
Și-un motiv de bucurie.
Scrisoare pentru un om mare
Autor: Pantea Damaris
Ȋndrumător: Alexa Raluca / Hăşmăşan Lenuţa
Grădiniţa cu P.P.”Floare de Iris”
Eu sunt mic şi pot puţine,
Tu eşti mare, poţi mai multe,
Poţi în lume să fii bun,
Prin cuvânt şi lucru bun.
Poţi să ai grijă, ca mâine,
Să rămână pace-n lume.
Să pot creşte liniştit,
Să mă joc, să râd, să cânt,
Să învăţ, să fiu şi eu,
Un om mare ca şi tine,
Ce va face pace-n lume.
Puterea cuvântului
Autor: Mihali Mara
Ȋndrumător: Viman Loredana / Boca Ariana
Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Floare de Iris”
Pacea, ce cuvânt frumos,
Un substantiv miraculos,
Aduce oameni împreună,
Și face lumea mult mai bună.
Să fie pace și iubire,
Asta oferă fericire,
Când vezi cum lumea se unește,
Și toată puterea ei crește.
Pacea, prin mâini ce se unesc,
Se sprijină, nu obosesc,
Pacea, prin a ei blândețe,
Un cuvânt demn de-o poveste.
Pacea
Autor: Nap David
Ȋndrumător:Mureşan Ana-Maria / Croitoru Izabela
Grădiniţa cu Program Prelungit ”Floare de Iris”
Pacea ne aduce fericire,
Tricolorul semnifică iubire.
Trăim într-o lume frumoasă,
Liniștea e în inima noastră.
Când e pace,
Tuturor ne place.
Când sunt liniștit,
Atunci sunt fericit!
Porumbelul păcii
Autor: Bob David
Indrumător: Petean Adriana
Grădinița cu Program Prelungit . Mihai Viteazu
Porumbel al păcii
Zboară ne-ncetat
Du mesaj de pace
Pe tot Pământul drag!
Să fie pace-n lume,
Cu toții ne dorim
Să creștem sub soare
Și fericiți să fim!
Pacea în ochi de copil
Autor: Giurgiu Daria
Indrumător: Costea Cristina
Grădinița cu Program Prelungit . Mihai Viteazu
Copilăria-i minunată
Când este pace în lumea toată.
Să ne jucăm frumos sub soare,
Să fim prieteni, cu mic, cu mare.
Mâinile să ni le dăm,
Un cerc mare să formăm
Să sărbătorim în toate
Pacea ce la toți ne place!
Pacea
Autor: Râștei Carina
Indrumător: Baciu Niculina, Șerban Mariana
Grădinița cu Program Prelungit . Mihai Viteazu
Pacea-i cerul cel senin,
In suflet de iubire plin.
Pacea-i chipul luminos,
Și zâmbetul cel frumos.
Pacea este viata,
Care ne dă speranța,
Pacea este cu tine,
Dacă faci bine!
Copiii României
Autor:Mureşan Alya
Îndrumător: Zegrean Monica
Grădiniţa „Veseliei” Structură I Gherla
Noi copiii României
Pace vrem pe acest pământ,
Noi vrem pace şi frăţie
S-auzim doinele cântând.
Unde-i pace şi frăţie
Linişte şi armonie
Ţara este-n sărbătoare
De la munte până la mare!
Ce dulce-i pacea
Autor:Câmpan Maya
Îndrumător: Mureşan Mirela Smaranda
Grădiniţa „Veseliei” Structură I Gherla
Copiii au sufletul curat
Şi-n inimi o lumină mare.
Cât muntele şi largul mării,
Lumină din lumina ţării.
De aceea în ochii lor e soare,
Şi ochii lor râd neîncetat.
Ţara noastră mamă bună,
Creştem cu tine împreună.
Vrem multă pace
Şi vrem mult soare,
Şi vrem tandreţe şi frumuseţe,
Nu vrem tristeţe, nici rău nu vrem.
VREM PACE PE PĂMÂNT
Autor: Tarţa Alinka
Îndrumător: Tecar Maria
Vădean Corina
Grădinița cu Program Prelungit Arlechino, Dej
Hai să-ntindem hora mare,
De la mic, până la mare,
Cu toți să ne bucurăm
Pacea lumii s-o serbăm.
Toată lumea fericită,
Sănătoasă și iubită.
Să ne-avem mereu aproape
Cu belșug și bunătate.
Noi vrem pace, numai bine,
S-avem doar zile senine.
Fericire și iubire
Pacea să triumfe-n lume.
DORINŢĂ DE COPIL
Autor: Chirea Diana
Îndrumător: Uifelean Maria
Fazakaş Crina
Grădinița cu Program Prelungit Arlechino, Dej
Eu sunt copil ca orişicine
Şi-mi place să mă joc
Dar nu îmi plac copiii care
De-alţii îşi bat joc.
Eu vreau mereu ca toţi copiii
Să fie prietenoşi
Nicicând pe alţii să-i rănească,
Să crească cuviincioşi.
CE ESTE PACEA?
Autor: Iaţuc Matei
Îndrumător: Incze Adriana Iulia; Pop Maria
Grădinița cu Program Prelungit Arlechino, Dej
Pacea este o zână bună
Ce aduce bucurie
Și adună-n jurul mesei
Pe cei dragi cu veselie.
Pacea este o lumină
Este zâmbetul curat
Este raza ce-ncălzește
Un năsuc, mic, înghețat.
Pacea este mâna mamei
Care mângâie durerea,
Este sărutul cald
Al mamei, dăruit cu drag!
Pace pe pământ!
Autor: Groza Raysa
Indrumător: Pășcuță Camelia Maria
Chira Teodora Maria
Grădinița cu Program Prelungit „Bambi”
Pace pe pământ, nu e!
Copiii frumos să zburde
Să se joace pe pământ
Nu pe pietre și ruine.
Vrem ca pacea să curgă iar
Ca și veselia lor,
Să se joace printre flori,
Bucurie iar să fie!
Ce înseamnă pacea?
Autor: Bob Alex
Îndrumător: Duşa Nicoleta, Răcăşan Maria
Grădiniţa cu Program Prelungit Aşchiuţă
Noi toţi, suntem copii.
Grupe mici, mari, mijlocii
Învăţăm să fim cuminţi
Şi cu toţii să zâmbim.
Zi de zi, noi ne jucăm
Toţi copiii ne-adunăm
Împărţim tot ce primim
Cu bucurie ne privim.
Dimineaţa, ne aşteaptă…
O caldă îmbrăţişare
La amiază, la culcare…
Noi primim o sărutare!
Am învăţat în linişte să ne jucăm,
Adorăm ca să cântăm,
E ceea ce ne place!
Pentru noi, asta înseamnă pace!
Békebarátság
Autor: Lukács Szófia
Îndrumător: Erdei Debora, Biró Henietta- Bernadett
Grădinița Reformată cu Program Prelungit ”Între Lacuri”
Hol volt, hol nem volt, volt, egyszer egy magas fa, annak a fának az odújában egy faházikó, benne lakott Bagoly, akinek akkora kalapja volt, hogy a plafonig ért. A magas fa egyik ágán volt egy kicsike madárfészek, amiben kis madárkák ültek, egy anyuka és egy apuka, benne volt még két kis tojás, amik kikelnek majd tavaszra. A fa másik ágán egy pókháló hevert, amit meglátott Pók és mivel nem volt gazdája, ő elfoglalta.
Egy napon Kígyó jött látogatóba, aki belopakodott Bagolyhoz. Bagoly résen volt és meglátta Kígyót, mert nyolcszor élesebb a látása, aztán pedig kérdőre vonta.
– Miért jöttél be a házamba kopogás nélkül? Kígyó azt válaszolta, hogy azért mert nincsen kezem, amivel bekopogjak hozzád.
– Miért nem kopogtál a farkaddal? – kérdezte Bagoly.
– Azért mert elfelejtettem. – válaszolta Kígyó.
Nagyon hangosan elkezdtek vitatkozni, egyszer csak kopogást hallanak.
– Vajon ki az? – kérdezik egymást.
Ugri Mókus jött látogatóba, mer hallotta a nagy hangos vitatkozást. Pók nem tudta hálóját szőni ezért ő is bement Bagoly házába. Most már négyen voltak és nagyobb vitatkozás keletkezett.
Egyszer csak beborult az ég és nagy vihar lett. Az állatok nagyon megijedtek és ezért szorosan összebújtak. Bagoly kedvesen megengedte, hogy mindannyian bújjanak be a nagy meleg kalapja alá.
Akkora vihar volt, hogy a tengerekből a víz mind kifolyt és az állatok mind partra kerültek.
Pár óra múlva véget ért a vihar, az állatok mind kijöttek a faházból és felnéztek az égre, ahol egy gyönyörű szívecske formájú felhőt láttak. A nap kisütött és a virágok mind kibújtak a szivárvány alatt. A sok színes pillangó virágról virágra szállt, miközben a madarak énekelni kezdtek.
A réten éppen arra sétált Gólya, aki megkérdezte az állatoktól, hogy ti miért vagytok ilyen boldogok?
Az állatok mosolyogni kezdtek. Azt válaszolták, hogy a békesség jobb mind a veszekedés!
Gólya nem igazán értette, hogy ez mit is jelent.
Bagolynak ötlete támadt.
– Szervezzünk egy vendégséget a házamban, de mindenki hozzon valami finomságot.
Ennek a hírnek az állatok nagyon örültek, ki is találták, hogy süteményversenyt rendeznek.
Mindenki hozta magával a finomabbnál finomabb, mézes mázos sütiket. Falatozni kezdtek és hát nagyon ízlett mindenkinek minden, ezért nem tudták eldönteni, hogy ki nyerjen.
Pók puszedlit, Bagoly béka sütit, Mókus mogyorószeletet, Kígyó kakaós csigát és Gólya gyümölcstortát készített.
Úgy döntöttek, hogy mindenki nyer, mert az aztán a nagy békebarátság, hiszen a legfontosabb a szeretet.
Mikor beesteledett Bagoly mindenkinek jóéjszakát kívánt!
Korán reggel kopogást halott „Kipp-kopp kopogok, találd ki, hogy ki vagyok.”
Sziszegő nevetést halott és kinyitotta az ajtót.
Hát ki volt az ajtóba? A barátja.
Pötyi
Autor: Nagy Gábor preșcolar, grupa mixtă „Napsugár”
Îndrumător: Szallos Krisztina Renáta, Fodorr Kiss Júlia
Grădinița Reformată cu Program Prelungit ”Între Lacuri”, Cluj – Napoca
Fel-alá úszik csendesen,
Az akvárium legszebb részében.
Színben nagyon gazdag az ő otthona,
Legbékésebb birodalma
A napsugár csoportban!
Piknik az óvodában
Autorul: Tobiás Zoltán
Îndrumător: Tamás- Kraus Annette, Balogh Orsolya
Grădinița Reformată cu Program Prelungit ”Între Lacuri”
Egy napsütötte péntek reggelen az óvodában, Bori és Panka azt találták ki, hogy piknikezni kéne, méghozzá mindenkinek. Ahogy ezt hangosan megbeszélték, úgy kifülelte Samu őket s hamar elhíresztelte a csoportban. Mire minden kis gyermek megérkezett, már rögtön mindenki piknikezni szeretett volna. Volt ott lárma meg ricsaj, amíg mindenki mindenkinek elmondta, hogy mit vinne magával és hol lenne a legalkalmasabb hely a piknikezéshez. Panka így szólt a többiekhez:
-Menjünk a „tavas parkba”, ott majd biztos találunk egy jó kis helyet a piknikezéshez.
-Rendben. De, hogy jutunk el odáig? – kérdezte aggodalmasan Bori.
-Ne aggódjatok, én tudom az utat. Az anyukámmal mindig arra sétálunk délután, amikor megyünk haza az óvodából. Majd megfogjuk egymás kezét és úgy megyünk sorba, hogy senki se maradjon le. – felelte büszkén Samu.
-Rendben. Akkor keressünk kosarat, tegyünk bele játékokat, pokrócokat és indulhatunk is. – jelentette ki Kálmán s azzal minden gyermek gyorsan pakolászni kezdett.
A gyerekek nagyon izgatottak voltak már, hogy piknikezhessenek. Miután minden szükségeset és fölöslegeset összepakoltak a kosarukba, odasiettek az óvónénihez és mindenki egyszerre beszélni kezdett arról, hogy mit csomagoltak be. Türelmetlenül várták közben, hogy mit mond az óvónéni.
Az óvónő nagyon megvolt lepőve, hogy a gyermekek mennyi mindennel felkészültek, majd így szólt:
-No, de gyerekek. Miért kell ilyen sok játékot magunkkal cipelni a piknikezéshez? Nem azért megyünk, hogy jól érezzük együtt magunkat, közösen?
A gyermekek meglepődve figyelték csendben az óvónőjüket, nem tudták, hogy mire céloz pontosan. Aztán Kálmán azt felelte:
-De igen! Én akkor csak a táskámat viszem a piknikezéshez, mert abba van az uzsonnám és a teám. Ebbe a kosárba pedig csak a pokrócot viszem. Más nem is kell. – az óvónő büszkén pillantott Kálmánra.
Nem is kellett ennél több, hirtelen minden gyermek pakolászni kezdett megint, de ezúttal kipakolták a kosaraikból a fölöslegesen bepakolt játékokat. Megértették, hogy nem szükségesek a játékok a piknikezéshez és végül egy olyan játékos és mókás délutánt töltöttek együtt, mint még soha.
Carte ISBN-Culori pentru pace-Editia IV-2022
Culegere de creații literare în proză ale micilor preșcolari, culese cu drag și migală de către cadrele didactice, în cadrul proiectului educațional
”CULORI PENTRU PACE”
COORDONATORI:
Lolica-Lenuța Tătaru- ISJ Cluj, Inspector școlar pentru educație timpurie
Brînduşa-Delia – ISJ Cluj, Inspector școlar pentru educație timpurie
Liliana Maria Vîrsta – Asociația Internațională „Culori pentru Pace”
Alina Abrudan – Grădinița cu P.P. Așchiuță Cluj-Napoca
Violeta-Ioana Mureşan – Grădinița cu P.P. Neghiniţă Cluj-Napoca Mihaela Tămaş– Grădinița cu P.P. Lumea Piticilor Dej
PACEA ÎN SUFLET DE COPIL
Culegere de creații literare în proză ale micilor preșcolari, culese cu drag și migală de către cadrele didactice, în cadrul proiectului educațional
”CULORI PENTRU PACE”
ISBN 978-973-0-36512-2.
CLUJ-NAPOCA, 2022
Pace în suflet de copil
Autor: prof. Raluca Negru
Copil: Nistor Laura
Grădinița cu P.P. Academia piticilor Cluj-Napoca
Într-o țară foarte departe de țara noastră era război. Toți oamenii din acea țară erau triști, le era mereu frig și foame iar uneori le era frică de zgomotele puternice ale războiului.
Petea este un băiețel mic, slăbuț, cu părul blond și ochi albaștri, care locuia împreună cu părinții și cu bunicuța lui în subsolul unui bloc, pentru că războiul i-a fugărit din apartamentul lor. În același subsol trăia și Steluța, cățelușa lor .
Într-o zi, tatăl lui Petea a plecat la război, fiindcă a fost chemat acolo. Băiețelul nu știa ce înseamnă cuvântul ”război” iar mama și bunicuța lui nu știau să-i explice pe înțelesul lui. Petea credea că tăticul lui a plecat la serviciu undeva, departe și că se va întoarce cândva. Le-a întrebat pe mama și pe bunicuța când îl va revedea pe tata. Răspunsul a venit imediat: ”Tăticul tău se va întoarce când va fi pace.”
Petea își dorea mult să-și revadă tăticul, așa că s-a hotărât să caute pacea. A doua zi dimineață Petea împreună cu mama, bunicuța și cățelușa Steluța au luat un rucsac mic și au plecat din beciul în care locuiau. Băiețelul s-a bucurat mult de excursia pe care o făcea, pentru că își imagina că pleacă toți să caute pace, ca atunci când mergi prin pădure și găsești zmeură proaspătă. Oare pacea o fi având gust de zmeură, se întreba micuțul călător? Dar oare pacea are culoare roșie? Poate că totuși este verde, ca pădurea. Petea a închis ochii și și-a dorit din tot sufletul să găsească pacea, pentru că el simțea că pacea are un gust bun și o culoare tare frumoasă. Știa că, după ce găsesc pacea, se va întoarce tata acasă.
Au mers ei multe zile la rând, au călătorit și pe jos, au călătorit și cu trenul și cu mașina dar nu au găsit pacea, oricât au căutat-o. În ultima zi a călătoriei, Petea și familia lui au trecut dincolo de un gard foarte înalt. Acolo i-a așteptat un bărbat care i-a dus acasă la el, unde i-au întâmpinat o femeie și un băiețel.
– Cum te cheamă? l-a întrebat băiețelul cel străin.
– Mă cheamă Petea. Pe tine cum te cheamă?
– Mă cheamă Petruț. De ce te uiți așa în jur, cauți ceva?
– Caut pacea, ca să vină tata acasă, fiindcă mi-e dor de el.
– Nu știu ce este pacea, dar vino în camera mea, Petea, acolo am multe lucruri și sunt sigur că, până la urmă, vom găsi pacea.
Cei doi băieței, Petea și Petruț, s-au luat de mână și au intrat în cameră, urmăriți îndeaproape de Steluța, fiindcă trebuie să știți că și cățeilor le place pacea.
Pacea în suflet de copil
educatoare, Morar Ancuța
Baboș Carla
„ – Mămico, ce este pacea?
– Eiii, draga mea, pacea este lumina-n noapte, este zâmbetul curat, e raza ce-ncălzește năsucul înghețat.
– Dar, spune-mi cine-i pacea?
– Pacea este o zână bună, ce aduce bucurie și strânge în jurul mesei pe oamenii pe care îi iubim.
– Mămico, cum e pacea?
– Draga mea, pacea este ca mâna mamei, când își mângâie copilul, este ca sărutul cald al mamei când pe copil îl doare bubița!
– Dar, unde-i casa păcii?
– Este în orice suflet bun, curat și trebuie să-ți spun…că așa mică cum ești, și tu să o găzduiești!
– Pacea înseamnă să fii bun cu toți copiii?
– Așa este Ana! Pacea înseamnă să fii bun cu toți copiii, să îi iubești și să îi ajuți. Pacea este ca o floare de care toți trebuie să avem grijă, altfel se ofilește.
– Mami, ție îți place pacea?
– Foarte mult, draga mea! când mă gândesc la pace, îmi imaginez ciripitul păsărilor la răsărit de soare, cu cerul senin deasupra capului. Ana! tu la ce te gândești când auzi cuvântul pace.
– Atunci când mă joc cu copiii în parc simt pace, șiii….cel mai mult îmi place când mă îmbrățișezi, atunci știu că nimeni nu poate să îmi facă rău.
Ana este o fetiță care are 6 ani și este în grupa mare. Într-o zi, când se juca în camera ei, a văzut la televizor un film cu câțiva copii foarte triști, care plângeau. Acei copii au spus că își doresc să fie pace și că le este foarte dor să se joace în parc. Oare cum își imaginează copiii atunci când le vorbim de pace? Când le vorbim copiilor despre pace, aceștia își imaginează pacea ca fiind zâna bună ce aduce numai bucurii și zâmbete pe feţele oamenilor. Cât de bine ar fi ca această zână să domnească pe întreaga planetă. Să se bucure de ea copiii din întreaga lume. Pacea este cel mai frumos cadou pe care îl poți dărui copiilor. Misiunea noastră, a tuturor, este să contribuim la pace în felul propriu. Dacă copiii învață că fiecare copil este unic, învață despre culturi, stiluri de viață și tradiții, atunci toate acestea vor duce la unitate, respect și pace. Fiecare copil poate participa la acele acte simple de bunătate și de grijă pentru pământul nostru.Fiecare copil exprimă speranță, vise și dorinte.
Curajul și Frica
Educatoare: Rigó Kinga
Lönhárt Anna
Grădinița cu PP Academia piticilor, Cluj-Napoca
A fost odată ca niciodată un rege, pe nume Regele Curaj. Era un rege bun, drept, care domnea în liniște și pace, de aceea țara lui se numea Regatul Păcii. Acest rege avea un dușman temut, pe Regele Frică, care trăia la celălalt capăt al pământului și iubea mult războiul. El avea inima plină invidie și lăcomie, și era foarte lacom, iar oamenii din regatul lui trăiau în sărăcie și amărăciune.
Într-o zi Regele Curaj a organizat un mare bal pentru a sărbători liniștea și pacea ce domneau în regatul lui. Regele Frică s-a gândit cum ar putea să se războiască și să cucerească acest regat minunat.
– Știu eu cum să fac să pun mâna pe acest regat! Va fi al meu cât de curând! Hahahaha! Voi merge la palatul lui și îi voi sufla în suflet frică, muuuultă frică. Se va teme de multe, de insecte, de animale, de singurătate, dar mai ales de întuneric! Cu cât el va simți mai mult din frica mea, cu atât eu voi lua mai mult din curajul lui și așa îi va fi imposibil să-mi țină piept, iar Regatul Păcii va fi al meu!
Și așa a și făcut. A mers la palatul Regelui Curaj, unde toate vietățile fugeau din calea lui, așa a reușit să ajungă în apropierea regelui și să sufle veninul său.
Atunci ceva ciudat se întâmplă. Mâinile regelui începură să tremure. Parcă devenea tot mai slăbit. Se simtea amețit. Din acel moment, Prințul Curaj devenise mai degrabă Prințul Spaimă. Se temea de orice, de melci, de zâne, de fluturi ori lăcuste, de câini, de cai, ba chiar și de pisici. Dar cel mai tare se temea când venea noaptea. Se temea atât de tare, că ori de câte ori le întâlnea, încât nici nu mai putea să iasă din palat, decât rareori și doar în grădina palatului.
Într-o bună zi, Regele Frică trimise la palat un sol prin care îi declara război Regelui Curaj. Începu o mare agitație, regele nostru era cuprins de spaimă. Ce putea face? Fugi înfiorat în camera sa și încuie ușa în urmă. Era atât de furios pe el pentru că nu putea să facă nimic. Orice ar fi încercat să facă, chiar și să se gândească numai că ar putea conduce oastea, îl făcea să se îngălbenească tot de frică, să respire rapid, să simtă cum îi bate inima mai-mai să-i sară din piept, iar mâinile și picioarele să-i tremure cumplit. Uneori, chiar și privirea i se încețoșa. Începu să plângă amarnic.
Și cum plângea el așa, auzi deodată o voce șoptind timid, dintr-un colț al camerei:
– Curaj! Curaj!
– Cine-i acolo? Cine a îndrăznit să intre aici fără voia mea? strigă prințul cu o voce înfuriată, dar tremurândă.
– Nu te teme, dragă rege!
O zână mică și strălucitoare se strecurase în camera lui pe fereastră.
– Sunt Zâna Iubirii… Nu vreau să te rănesc. Știu că te temi de mine…
– Lasă-mă în pace, spuse regele trist, întrerupând-o.
– Îmi permiți să îți spun ceva?
– Nu. Mi-e frică de tine! Lasă-mă, spuse regele din nou.
– În regulă, am să stau un pic aici și nu mă voi apropia de tine fără voia ta. Ești de acord?
– N-ai decât… îi răspunse regele, ușor dezarmat.
Și se făcu liniște o vreme. Stăteau fiecare în colțul său și se priveau. Zâna începu la un moment dat să fredoneze un cântec vechi, vechi de tot. Regele tresări. Parcă mai auzise cândva acel cântec. Era cântecul pe care îl auzise încă din prima zi de viață. Avea acum o senzație stranie, dar nu chiar necunoscută. Cumva, în mintea lui era în sfârșit liniște. Nu se mai auzea decât acel cântec. Nici corpul nu-i mai tremura, iar privirea îi era parcă mai clară, deodată. Își auzea chiar și respirația. Parcă prin creștet, ușor, pătrundea o lumină caldă, plăcută, care cobora ușor, ușor, prin umeri, prin brațe, prin trunchi, liniștindu-i inima și parcă umplând-o cu iubire, apoi curgea această lumină plăcută și liniștitoare până în vârful degetelor de la picioare. Acum era calm, potolit. Corpul, mintea și sufletul îi erau liniștite acum.
– Curaj, acum mă poți asculta. Frica ce-o simți nu e a ta, ci ți-a fost lăsată ca povară, astfel încât să nu te poți opune Regelui Frică atunci când va veni să-ți atace regatul. Eliberează-te acum de ea! Frica asta e a altcuiva! Tu ești Curaj, îți amintești? – spuse Zâna Iubirii și l-a atins pe rege.
Deodată, Regele Curaj, tresări parcă trezit dintr-un somn profund. Se ridică iute în picioare își simți întregul corp plin de viață, de iubire, de lumină, dar mai ales de curaj și forță! Zări și zâna, dar nu se mai temea de ea. Îi mulțumi și repetă după ea: “Eu sunt Curaj!”. Privi pe fereastră, dar vietățile naturii nu i se mai păreau înspăimântătoare acum. Coborî degrabă în subsolul palatului, unde era beznă, beznă. Se simțea încrezător în forțele lui acum. Frica dispăruse. Își recuperase curajul. Merse degrabă afară în curtea palatului pentru a arăta poporului minunea ce se petrecuse și strigă încă o dată tare, tare, de a răsunat regatul:
– Frica asta nu este a mea! Nu a fost niciodată a mea! Eu am în mine iubire și curaj! Eu sunt Regele Curaj!
Ieși iute din palat, își încălecă calul și zbură ca vântul să întâmpine oastea Regelui Frică. Când acesta l-a văzut pe Regele Curaj, cum stătea de drept și hotărât în șa, mai că era să pice de pe cal. Simți cum picioarele i se înmoaie și încep să tremure, de o luă și calul la trap, fugind cu el departe, departe de tot.
Nimeni nu l-a mai văzut de atunci, nici măcar cei din regatul său. Toți își amintesc însă de Regele Frică și au învățat cât de important este iubirea, căci din iubire se naște pacea și liniștea.
IUBIREA E PACE
Dodon Vlad
Educatoare: Prezsak Erika
Grădinița cu PP,,Arlechino” Dej
Într-o pădure de lângă marginea orașului trăia un urs singur care era foarte bun și plin de respect față de toate animalele pădurii. De fiecare dată când se întâlnea cu cineva el își scotea pălăria și îl saluta cu respect, îi ajuta ori de câte ori aveau nevoie la treburile din curtea casei, ridica copacii doborâți din pădure din cauza furtunilor, le ajuta pe animale să își ducă proviziile la casele lor, ajuta animalele mai mici atunci când aveau nevoie să le ferească de animalele mai mari care vroiau să le mănânce, aduna după ele atunci când se dădea o petrecere în pădure unde rămânea doar singur să facă toată treaba, dar ursul nu se plângea niciodată, deoarece el făcea toate acestea din plăcere și din prietenie față de cei din jurul lui.
Animalele pădurii însă, se obișnuiseră și îl chemau pe urs să le ajute de fiecare dată când aveau nevoie de ajutor pentru că li se părea normal ca acesta să le ajute fără să îi mulțumească măcar, iar acest lucru începuse să îl supere pe urs și să îl amărească, gândindu-se mereu că el nu este un prieten adevărat pentru animale și că acestea îl cheamă doar atunci când au nevoie de ajutor și nu se pot descurca singure, iar atunci când au petreceri, concerte și aniversări nu este invitat niciodată și i se adresează cuvinte urâte atunci când nu aveau nevoie de el. Ursul însă uita de toate aceste gânduri atunci când îi era solicitat ajutorul și îi ajuta pe toți ori de câte ori aveau nevoie.
Într-o zi, însă ursul umblând prin pădure după mâncare, îl prinse o furtună foarte puternică, căzu un copac peste el, iar el rămase acolo fără a se mai miște. În zadar a încercat ursul să se ridice, având un picior rupt, a strigat după ajutor, dar nimeni nu îl auzea. Atunci, târându-se a reușit să ajungă până la bârlogul lui. Zile întregi nu a putut să facă nimic, nu putea să își aprindă focul ca să se încălzească, nu avea ce să mînânce, pentru că nu se putea ridica, dar era foarte supărat pentru că nici unul dintre prietenii lui nu îl căutaseră, nu s-au întrebat ce se întâmplă cu el.
Animalele pădurii își duceau viața în continuare și nici nu au observant că prietenul lor urdul nu le mai întâmpină cu,,bună dimineața”, nu le mai spune o glumă ca să le înveselească atunci când erau supărate, pur șă simplu au uitat de el. Dar într-o dimineață mai mulți copaci se răsturnase-ră în mijlocul pădurii din cauza unei furtuni puterniceș iar atunci Bursucul de întrebă unde e Ursul de nu își face datoria, veverițele adunaseră mai multe alune dintr-un copac și îl strigau disperate pe Urs să le ajuie să le urce în copac, iar Ariciul avea nevoie de ajutor pentru a-și construi o casă. Toată lumea îl striga cerându-i ajutorul dar nimeni nu s-a dus să îl caute să vadă ce s-a întâmplat cu el.
Într-o zi un pui de arici cu care ursul se juca de mulie ori, văzând că prietenul lui nu mai apare prin pădure, s-a dus la bârlogul lui să îl caute și a descoperit că acesta era foarte bolnav și avea nevoie de ajutor. Atunci el a bătut din casă în casă pe la toate animalele pădurii strigând în gura mare că Ursul este foarte bolnav și are mare nevoie de ajutor. Toate animalele au alergat într-un suflet la bârlogul urdului să vadă ce s-a întâmplat cu el și de atunci toate i-au fost aproape și l-au ajutat cu ce puteau fiecare așa cum ursul le-a ajutat mereu de fiecare dată când au avut nevoie. Ursul a apreciat atunci bunătatea prietenilor săi gândindu-se că de fapt: ,,Prietenia e iubire, iar iubirea înseamnă pace!”
CĂPRIOARA MAGGIE
Sara Boncheş (grupa mare Isteţii,
Rebeca Sorana Urcan, profesor pentru învăţământul preşcolar
Grădiniţa cu PP Buburuza-Structura I, Cluj-Napoca),
Într-un ţinut îndepărtat, la marginea unei câmpii întinse, locuia un băieţel, pe numele său Tom, împreună cu familia lui. Un băieţel tare isteţ, cuminte şi ascultător, întotdeauna bun cu ceilalţi copii, iubitor de animale, căutând mereu o cale de împăcare atunci când în jurul său existau conflicte.
Cât era ziua de mare, Tom alerga, se bucura de câmpia cu iarba verde din spatele casei, care creştea tot mai mare şi mai frumoasă pe zi ce trecea şi se juca cu jucăriile lui preferate: un căluţ de lemn, o raţă de pluş şi o căprioară de pluş. Îi plăceau tare mult animalele, însă avea doar animale de jucărie, iar el îşi dorea foarte mult o căprioară adevărată. Tatăl său, văzând că iubeşte atât de mult animalele, a adus acasă o căprioară pe care Tom a numit-o Maggie. Maggie era blândă, frumoasă, avea blăniţa maro şi câteva pete albe. Încă din prima zi de când s-au întâlnit Tom şi Maggie au devenit cei mai buni prieteni. Făceau aproape totul împreună: se jucau diverse jocuri, alergau pe câmpie, se plimbau. Băieţelul avea foarte mare grijă de căprioară. În fiecare zi o hrănea, îi curăţa blăniţa, o ducea la râu să bea apă şi inventa tot felul de activităţi pe care le făceau împreună. Îi citea chiar şi poveşti şi îi făcea desene.
Într-o dimineaţă Tom a răcit, iar Maggie a fost nevoită să meargă singură pe câmp. Când îşi căuta iarba cea mai bună de mâncat şi se gândea ce ar putea să facă pentru ca Tom să se simtă mai bine şi să fie iarăşi împreună, apăru încă o căprioară. Maggie, prietenoasă fiind, s-a apropiat de ea dar şi-a dat seama că nu era tocmai cel mai bun lucru pe care îl făcuse, deoarece căprioara a început să o lovească, crezând că o să îi ia mâncarea. Maggie a alergat cât de repede a putut spre casă, însă cealaltă căprioară alerga după ea. Tom le-a văzut pe amandouă cum vin repede spre casă şi a ieşit să vadă ce se petrece. Maggie era foarte speriată şi s-a aşezat la picioarele lui Tom. Aflând întreaga întâmplare, Tom i-a explicat căprioarei că nu a facut o faptă tocmai bună şi că un conflict între animale sau între oameni nu duce la nimic bun pentru niciunul dintre cei care se ceartă, fiecare având de suferit după ce se va termina conflictul. Căprioara a înţeles ceea ce Tom i-a spus, şi-a cerut iertare de la Maggie şi a promis că nu se vor mai certa niciodata. Acum aveau destulă mâncare, datorită faptului că Tom, împreună cu familia sa, a decis să păstreze căprioara pe care au numit-o Maia.
Din acea zi şi până astăzi Maggie, Maia şi Tom sunt de nedespărţit. Se joacă cu mingea, merg pe câmpul înverzit împreună, aleargă veseli şi chiar ajută la treburile casei. Pentru ca pacea să se menţină printre animale Tom, Maggie şi Maia au găsit o soluţie excelentă: vor construi Parcul Prieteniei pentru animale, unde toate animalele lumii vor fi primite şi vor trăi în pace.
Cei trei prieteni au învăţat o lecţie foarte importantă din ceea ce s-a întâmplat: dacă suntem cu toţii buni unii cu ceilalţi, oameni şi animale şi ne ajutăm mereu, putem să trăim în pace împreună, veseli şi întotdeauna cu zâmbetul pe buze.
POVESTE DESPRE PACE
Ṣurubaru Anastasia
Prof. Popa Denisa-Adelina,
Grădiniţa cu P.P ,,Buburuza” STRUCTURA 1
Chiar dacă prietenia dintre câine și pisică pare o misiune imposibilă, aceștia fiind, prin natura lor, dușmani de moarte vă voi spune povestea lui Bruno și a Miei, un pui de câine fără adăpost și a unei pisici care va urma să îi devină mamă adoptivă.
Era joi, o zi de ianuarie, frig, când eu (Anastasia) mă plimb împreună cu mama mea prin parcul din faţa grădiniței unde merg în fiecare dimineață cu mult entuziasm, când la un moment dat se aud câteva „plânsete” de cățel. La o primă vedere nici urmă de cățel, dar după ce Anastasia, împreună cu mama ei căutau mai bine, sub zăpada grea a iernii care tocmai se lăsase era un pui mic de cățel, înfrigurat și flămând.
– Mami trebuie să-l ducem la noi acasă, spuse Anastasia, va fi noul prieten al meu, știi cât de mult îmi doresc un cățeluș.
– Sigur, draga mea, spuse mama, fără să se gândească la consecințele unui nou animal în preajma Miei.
Mia era pisica familiei de foarte mulți ani, era singurul animal și considerat de toți membrii aceṣtia foarte importantă, era răsfățată și nu accepta ca altcineva să primească atenția de care ea beneficia. Ajunse acasă, cu puiul de câine, i-au acordat acestuia ajutorul necesar să mănânce și i-au creeat un spațiu al lui pentru a se odihni și a prinde puteri. Toată lumea era încântată de noul membru, mai puțin Mia, care se gândea cum să scape de pui. Într-o noapte când toată lumea dormea cățelul a început să plângă foarte tare, plânsul cățelului a trezit și pisica care enervată se gândea că acum este momentul să-l ducă afară pe cățel, dar îndată ce s-a apropiat de acesta, Bruno, pentru că aṣa îl numise Anastasia, alergă cu putere spre ea, ca un copil spre mama lui. Mia s-a speriat de această reacție și a fugit înapoi în patul ei nobil, dar aceleași plânsete, au urmat să se audă, până când ea a renunțat la temeri și s-a dus din nou la cățel. Bruno plin de dragoste pură a început să se joace cu Mia, considerând-o mamă. De atunci cele două animale au trăit împreună fericite, fără gând de răzbunare, pisica și-a luat rolul de mamă și proteja cățelul de fiecare dată când avea ocazia învățându-l tactici șirete de a fura mâncare sau de a primi o îmbrățișare în plus. Dragostea dintre aceste animale pare imposibilă la prima vedere, dar compasiunea și empatia uneori poate schimba radical situațiile chiar și în viețile noastre și putem câstiga un frate sau o sora mai repede decât un dușman. Țrrrrrr, se aude în camera Anastasiei, este ceasul deșteptător, ora de trezire. Anastasia se trezește și își dă seama că totul a fost doar un vis din care a învățat că diferențele nu sunt întotdeauna ceva rău, și este hotărâtă să meargă la grădiniță pentru a împărtăṣi cu colegii ei toate acestea. Fiind convinsă că doar aṣa copiii vor uita de aspectul fizic și de diferențele sociale pentru a fii prieten și nu dușman! Ce am învățat din povestea Anastasiei este că întotdeauna pacea trebuie să domnească și nu ura, ca să avem o lume plină de culoare și veselie.
Pace pentru toți copiii lumii
Cretu Victor,
educatoatre, Dascăl Mirela,
Grădinița cu P.P. Buburuza, Cluj Napoca
Odată, cândva în lumea aceasta mare, trăia o fetiță. Într-o zi, plimbându-se printre florile parfumate din grădina bunicii, aceasta vede un biet fluturaș prins în pânza unui paianjen. Pentru că avea un suflet bun, fetița nu s-a putut opri să nu îl ajute. Odată scos din pânză, fluturașul îi spune fetiței:
- Draga mea fetiță, pentru fapta bună pe care ai facut-o, eu trebuie să te răsplătesc. Așa că îți propun să facem o călătorie prin lume. În acest fel vei putea cunoaște copii cu un suflet la fel de bun ca al tău.
Fetița nu stă mult pe gânduri și acceptă propunerea fluturașului. Prima oprire a fost în Japonia, unde l-a cunoscut pe Jingjing, un mic copilas japonez, care i-a prezentat tradițiile și obiceiurile lor. Alături de el a descoperit muzica și dansurile tradiționale japoneze, s-a plimbat prin imensele lor grădini și chiar a vorbit cu un mic dragon . După ceva timp petrecut în Japonia, micuța noastră fetiță s-a îndreptat spre Africa, unde o întâlnește pe Kanumba, o fetiță la fel de mică ca și ea. Aici micuța noastră aventurieră, a învățat să facă picturi pe față, să asculte cantece tradiționale și chiar a călărit o zebră. Alături de Kanumba, fetița noastră a descoperit un alt ținut plin de viață și a aflat o mulțime de curiozități legate de animalele Africii. Când fluturașul s-a întors după ea tocmai descoperiseră că existau diferențe între ele… aveau pielea diferită. În acel moment micuța noastră a realizat faptul că nu aspectul fizic contează și în nici un caz rasa… adevarata valoare a unui om este sufletul acestuia După ce și-a luat ramas bun de la Kanumba, fetița s-a îndreptat spre un ținut îndepărtat, numit Laponia. Mii și mii de troiene de zăpadă acopereau pământul. Aici îl întâlnește pe Kim, un micuț băiat eschimos, care o îmbracă adecvat pentru acea zonă. Alături de noul ei prieten, aventuriera noastră învață cum se face un iglu (casa eschimoșilor), învață să pescuiască la copcă și se joacă cu mingea împreună cu Kim și prietenele lui… focile. Și în acest loc, prichinduța noastră a înțeles că, indiferent de mediul în care oamenii trăiesc aceștia știu să se distreze și nu în ultimul rând, să se ajute unul pe altul. După o lungă îmbrățișare cu Kim , micuța se întoarce, împreună cu amicul ei fluturașul, spre locul de unde au plecat. În momentul în care fetița a pășit în curtea bunicii, a avut parte de o surpriză. Toți noii ei prieteni au venit în vizită pentru a învăța tradiții și obiceiuri românești. Sosind și rândul micuței să le prezinte obiceiurile românești, ea decide să îi învețe să țeasă la război, să cânte doine și nu în ultimul rând să joace câteva jocuri specifice acestei țări. Când s-a lăsat seara, copilașii și-au luat rămas bun și au plecat spre țările lor. Fetița noastră rămasă singură, realizează faptul că nu aspectul fizic contează și nici regiunea din care provii, adevarata valoare însemnând sufletul…pur precum sufletul unui copil. Totodată a găsit atâtea asemănări între ea și noii ei prieteni încât și-a promis, că într-o zi, se vor revedea și se vor simți la fel de bine.
Aventura Mariei în țara lui Somn-Ușor
Cucea Maria-Sofia
educatoare, Burlacu Daniela; Dan Emilia
Grădinița cu P.P. „Căsuța Piticilor” Turda
Opt oițe, nouă oițe…Maria tot nu reușea să adoarmă. Poate un pahar de lapte cald…sau încă o poveste de noapte bună!? De fapt nimic nu ar fi reușit să o ajute să adoarmă, pentru că lipsea păturica cu praf de somn. O căutase prin toată casa, împreună cu tati, dar era de negăsit. Deodată, mami își dădu seama ce îi lipsește Mariei și știa exact unde se afla păturica cu praf de somn. Desigur, devenise pelerină pentru marele rege, Urs de Pluș, când se jucaseră de-a „castelul”.
Mami a adus de îndată păturica, îi dădu Mariei un pupic și îi spuse somn-ușor…În câteva momente, Maria adormi, cu nasul în păturica cea moale, care mirosea a iubire, căldură și ghemotoace colorate de vată de zahăr. Se afla pe nori pufoși care se întindeau precum o cărare, până în țara lui Somn-Ușor.
– Țara lui Somn-Ușor? spuse Maria… Măi să fie, oare ce fel de țară este aceasta?
Nu apucă să se gândească prea mult la acest aspect, pentru că numaidecât în fața ei se iviră zeci de soldați de turtă dulce, îmbrăcați în pijamale. Mariei nu îi vemea se creadă. Aceștia presărau de jur împrejur bomboane M&M, care se transformau în flori de ciocolată. Mariei îi era foarte poftă, așa că ea culese o floare și îi mâncă o petală. Apoi se gândise să îi facă mamei sale un buchet minunat. Doar că…florile se topiră în mâinile sale și acum se afla lângă o mulțime de fetițe-brioșă, care dansau în jurul unui cuib uriaș de pasăre, care părea a fi din jeleuri colorate. În mijlocul cuibului se afla Împăratul Somn-Ușor. Împăratul era o pasăre, cu mii de pene colorate în toate culorile curcubeului. Acesta începu să danseze împreună cu fetițele brioșă, când, deodată o văzu pe Maria.
– Cine ești tu? întrebă împăratul, extrem de curios.
– Sunt Maria…spuse fetița sfioasă.
– Bine ai venit în Țara lui Somn-Ușor, dragă Maria. Cred că știu de ce te afli aici…vezi tu, aici ajung copiii cu adevărat speciali. Acei copii care au o imagine fantastică, pentru care lumea e formată din zeci de mii de culori. Cei care au sufletul și inima deschise…
– Dar cum am ajuns aici?
– Păturica ta este cea care te-a adus aici. Ea are cu adevărat praf de somn magic. Cu ajutorul ei, ai alunecat pe toboganul din tărâmul viselor, iar de acolo ai pășit pe norii din vată de zahăr, până la noi.
– Cât de frumos este aici! Abia aștept să le povestesc părinților mei despre această țară.
Împăratul îi arăta Mariei o parte din regatul său și o invită pe Maria să revină în țara lui, ori de câte ori…îi este somn. Maria se trezi dimineață foarte fericită, le povesti părinților ei pe unde a călătorit și alergă fericită spre grădiniță, unde o aștepta o nouă aventură, alături de doamnele educatoare și de colegii ei.
Porumbelul Păcii
Pușcaș Yanisia
Educatoare: Suciu Lucica-Ioana; Pătăcean Iulia
Grădinița cu P.P. „Căsuța Piticilor” Turda
Undeva departe, foarte departe, într-o poieniță verde, plină de flori colorate, trăia un porumbel. Era singur, dar minunatele culori din jurul lui, îl făceau fericit.
Înt-o zi, când zbura deasupra pajiștii, porumbelul găsi o sămânță, cât un bob de mac. A luat-o în cioc și a străbătut cu ea mări și țări, pentru a-i găsi cel mai potrivit loc. Deodată, mica pasăre a zărit o pajiște pustie, unde iarba era uscată, era doar pământul, fără pic de viață. Porumbelul, a plantat sămânța în mijlocul acestei pustietăți. A făcut o gaură cu ciocul, iar apoi a cărat picuri de rouă pentru a o uda. Apoi, Porumbel s-a întors în Poieniță, pentru că știa că acolo este toată fericirea și liniștea lui, firele de iarbă, florile colorate, fluturii, gâzele, care îl așteaptă cu atâta dor.
După câteva zile, Porumbel s-a întors să-și vadă mica lui sămânță, însă când a ajuns acolo, unde a plantat-o, nu era nici semn de ea, nici pajiștea aceea nu mai era la fel. Pentru că era dezamăgit și tare obosit, a căutat un copac unde să se odihnească. Deodată a zărit un copac strălucitor, plin cu flori colorate, în mijlocul unei poienițe fermecate. S-a apropiat și și-a cerut voie să se așeze pe minunatele lui crengi. În acel moment s-a auzit un glas:
- Porumbel, dacă tu n-ai fi, eu n-aș exista! Sunt Copacul Păcii și chiar tu mi-a dat viață, cândva am fost doar o mică sămânță. Te rog să iei câte o floare în fiecare zi și presară pacea din petalele mele acolo, unde este neînțelegere și ură.
De atunci, Porumbel, împarte pace în lume, acolo unde sufletele oamenilor sunt lipsite de liniște și iubire.
Un vis adevărat
Pătăcean Eliza Maria
Educatoare: Nagy Adriana; Rece Diana-Ilaria
Grădinița cu P.P. „Căsuța Piticilor” Turda
A fost odată, ca niciodată, o fetiţă pe nume Eliza.
Într-o zi Eliza, împreună cu mama ei, au mers în pădure pentru a culege ciuperci. Cântând şi dansând veselă prin pădure, deodată se trezi singură, printre copacii înalţi. Eliza s-a speriat, însă în acel moment a apărut în calea ei o vulpe, care îşi căuta puii. Vulpea a fost prietenoasă cu Eliza, iar împreună au pornit la drum.
Ajunşi la bârlogul ursului, au zărit puii de vulpe dormind lângă mama urs. Elizei îi era tare frig şi s-a aşezat şi el lângă ursoaică pentru a se încălzi. Nu îi era teamă deloc. Deodată a simţit o căldură şi o linişte, care învăluia toată pădurea. Era atât de frumos! Eliza nu se mai simţea singură. Şoricei zburdau, ronţăind seminţe, mama urs sforăia, iar Eliza stătea liniştită şi îi privea.
După ce s-a odihnit, Eliza şi-a continuat drumul prin pădure. Vulpea a întâmpinat-o din nou:
- Unde mergi, Eliza? Ai nevoie de ajutor?
- Am nevoie de mămica mea! Mă ajuţi să ajung la ea?
- Eliza, cu siguranţă o vei găsi pe mămica ta! Ea este alături de tine mereu!
În acel moment, sări în calea lor un iepuraş flămând. Eliza l-a luat în braţe şi l-a hrănit cu morcov, iar după accea şi-a continuat drumul.
La marginea pădurii o aştepta un câine prietenos, dar tare murdar. Eliza nu a stat pe gânduri şi l-a îmbrăţişat, iar apoi l-a curăţat.
Dintr-o dată se auzi o voce:
- Eliza, draga mea copilă! Trezește-te, e timpul să mergi la grădiniță!
- Mămico, îmi place atât de mult la grădiniță! Acolo sunt înconjurată de prieteni adevărați, mă simt iubită și ocrotită, precum animăluțele îngrijite de mine. Alături de prietenii mei, inima mea este plină de bucurie, iubire și pace.
- Draga mea! Îmi doresc atât de mult, ca acestă pace să fie cu tine mereu, să te înconjoare pretutindeni. Să nu uiți niciodată că iubirea și pacea sunt cele mai importante și îți doresc să le porți cu tine mereu.
,, PA ȘI CE”
BACIU DOMINIC
ILEA LORENA
Doi prieteni, PA și CE, locuiau pe aceeași stradă . Se știau de mici, mergeau la grădiniță împreună , câteodată ba chiar dormeau unul la celălalt și dădeau petreceri în pijamale. Se distrau grozav împreună . CE era un pui de zebră negru cu alb, iar PA era fiu de porc mistreț. Deși atât de diferiți , PA și CE nu se certau niciodată. Se ajutau unul pe celălalt, se îmbrățișau în fiecare zi , iar atunci când unul dintre ei plângea, se apuca de plâns și celălalt, ca să nu fie singur .
Cel mai mult le plăcea să se plimbe cu bicicletele . În fiecare zi după grădi, cei doi își luau bicicletele din garaj și porneau spre parcul de lalele din orașul lor . Totul decurgea normal și amuzant în fiecare zi, până când într-o zi, PA nu a venit cu bicicleta in parc. CE a stat și l-a așteptat , l-a căutat, însă nimic. Niciun semn.
Și mai ciudat, a doua zi nu a venit nici la grădiniță . Aflase CE de la mămica lui PA că cică ar fi puțin bolnăvior . Zilele au trecut și nimic, niciun semn …..CE devenise foarte îngrijorat .
Așa se face că într-o zi de luni , PA a revenit la grădiniță, dar cu un fel de mască pe față . Nu a vrut să se joace cu camioanele, nici cu plastelină, nici să coloreze. Și dacă el nu dorea să coloreze era treabă serioasă. Oare ce era cu PA ? CE era trist că prietenul lui nici măcar nu l-a salutat , îi lipseau îmbrățisările lui și pentru prima dată se simțea dat la o parte .
În pauza de la prânz, atunci când vântul a suflat mai tare , masca lui PA a zburat și pe dedesupt se vedeau niște reflexii sclipicioase , lungi, cumva ascuțite…..erau COLȚI ! Lui PA îi ieșiseră colții !!!! Asta era ! Oh, săracul, probabil îl și dureau ….Și cu atât mai mare groaza cu cât toți copiii au început să râdă în hohote . PA era de-a dreptul rușinat . Nu știa unde să fugă .
Însă cum prietenul la nevoie se cunoaște, CE a sărit și dintr-o mișcare a recuperat masca și a prins-o la loc peste colți. I-a zâmbit lui PA și l-a îmbrățișat . I-a promis că mereu va fi alături de el, și că e chiar foarte tareee ca are colți . Acum vor putea sa ascută creioanele de colorat mai repede decât oricine. CE i-a arătat lui PA că în lipsa lui, pentru cât i-a fost de dor de el foarte tare , i-a făc ut o brățara din biluțe cu ajutorul mămicii sale . Pe brățară erau scrise numele lor , PA și CE, legate. PACE ! Așadar, din acea clipă, cei doi au devenit echipa PACE și nimic nu i-a mai putut despărți vreodată .
CETATEA MAIEI
SZALMA MAJA PETRA+
Prof. ILEA Tekla
Odată, când am fost la băi termale (Hajduszoboszlo), m-am gândit să construiesc o cetate de nisip, minunată, care va fi doar a mea.
Am construit turnuri și castelele cetății, le-am împodobit cu mărgele și diferite forme.
Când am terminat, mama a fotografiat cetatea, doar seara am reușit să mă despart de ea.
Dimineața, când am ieșit să mă joc cu ea, am găsit doar o grămăjoară de nisip.
Nu m-am speriat, pentru că așa sunt eu.
Am reconstruit totul, într-un loc mai ferit, la fel, ca și prima, a devenit foarte frumoasă.
Cât am rămas aici, m-am bucurat de Cetatea mea fermecată.
Și acum mă gândesc mult la ea, abia aștept să ajungem acolo, să construiesc din nou,
CETATEA MEA FERMECATĂ.
Prietenii nu se dau niciodată bătuți!!!
Pâgleșan Cezara+
ed.Goldan Ramona,
Prof. Sîntoma Petruța
A fost odată ca niciodată, un copil din Cluj și un copil din Chișinău. Cei doi copiii s-au cunoscut într-un parc din orașul Cluj și s-au împrietenit imediat.
Timp de o săptămână ei s-au întâlnit în fiecare zi și se jucau în parcul ”Magic”, simțindu-se fericiți si plini de bucurie. După o săptămână minunată, băiețelul din Chișinău a trebuit să se întoarcă acasă. Chișinău este un oraș dintr-o altă țară, numită Republica Moldova.
După doar câteva zile, cei doi copiii se simțeau triști și îngrijorați. Tristețe pentru că nu se vedeau și îngrijorare pentru că copilul de la Chișinău ( Matei) se îmbolnăvise.
Timpul trecea, cei doi prieteni vorbeau mult la telefon, își trimiteau mesaje și chiar scrisori. Din păcate starea de sănătate a lui Matei nu se îmbunătățea iar Șerban (copilul de la Cluj) se îngrijora tot mai mult. Cei doi copiii își făceau griji că s-ar putea să nu se mai întâlnească prea curând.
Pentru fiecare zi în care nu își vedea prietenul de la Chișinău, Șerban lipea cate o raza pe un soare decupat de el la grădinița.
Într-o zi mohorâtă de primăvară, Matei se trezi și merse la bucătărie, ochii i se umplură de lacrimi. Vocea îi tremura și abia a reușit să spună ” Bună dimineața”. Prietenul său Șerban îl aștepta cu un braț de jucării, un ”soare vesel” si o îmbrățișare calda. Matei își îmbrățișă cu putere prietenul care a venit atâta drum sa îl vadă și să îi fie alături. Soare ieși dintre nori și păsărele se auzeau la geamul lui Matei. ” Prietenia adevărată trece orice graniță”
Zâna curcubeului
Farkas Blanka
Gergely Erika-Magdolna
Grădinița cu Program Prelungit „Neghiniță”, Cluj-Napoca
A fost odată ca niciodată, a fost o zână foarte frumoasă. Numele ei era Zâna Curcubeu. Avea o rochie colorată și frumoasă, precum curcubeul: sclipea în toate culorile curcubeului. Toate viețuitoarele pădurii o adorau și o admirau. Totuși odată s-a întâmplat o mare nenorocire. Cineva i-a furat culorile de pe rochie, astfel frumoasa zână a devenit incoloră. Pe zi ce trecea devenea tot mai palidă și tristă. Nimeni nu reușea să o înveselească și cu tristețea ei s-a așternut peste pădure și supărarea, nervozitatea. Parcă nimic nu mai era ca înainte… Dispăruse pacea din pădure și din inimile animalelor, viețuitoarelor.
Într-o zi un prinț a traversat pădurea și printre copaci a observat-o pe Zâna Curcubeu. A întrebat-o: – De ce ești atât de tristă, frumoasă zână? – Zâna nu a spus nimic, doar tăcea… O veveriță agilă a auzit întrebarea prințului și i-a răspuns: – Zâna Curcubeu pe vremuri era cea mai blândă și iubitoare zână din pădure, dar cineva i-a furat culorile de pe rochie și astfel s-a așternut tăcerea și tristețea peste noi.
Prințul s-a hotărât să îi aducă înapoi culorile! După multe probe și greutăți izbândi și reuși să se întoarcă la zână cu un buchet mare de flori în toate culorile curcubeului: lalea galbenă, narcisă portocalie, trandafir roșu, ghirlandă verde, albăstrele, zambile violete și lavandă mov.
La vederea buchetului Zâna Curcubeu s-a înseninat și a zâmbit, și în momentul în care a luat în mână florile, acestea au început șă se contopească cu rochia ei incoloră. Deodată rochia a devenit colorată și parfumată, iar când totul strălucea pe ea, toate viețuitoarele s-au strâns în jurul ei. Prințul a luat-o de mână și a cerut-o de soție. Au organizat o nuntă mare și frumoasă trăind probabil și azi.
Alissa și pacea
Oprea Luca
Bobiș Florina-Melinda
Grădinița cu Program Prelungit „Neghiniță”, Cluj-Napoca
Alissa era o fetiță zglobie și fericită, îi plăcea foarte mult să se joace, să exploreze, să meargă la grădiniță. Într-una din zile, educatoarea observă că fetița era tare tristă și o întrebă ce s-a întâmplat, dar ea tot tăcută era.La un moment dat veni încet spre doamna educatoare și cu ochii plini de lacrimi spuse:- Doamna,sunt supărată fiindcă cineva mi-a distrus grădina!
După mai multe discuții, educatoarea află că ea era tare pasionată de flori și de îngrijirea acestora.
Educatoarea îi spuse: – Draga mea, nu fii tristă, am să te ajut să o repari!
Fetița se lumină la față și îi dădu o îmbrățișare, spunând: – Sunt atât de bucuroasă, fiindcă în acea grădină îmi găseam pacea!
Trecuseră câteva zile și educatoarea se ținu de cuvânt și o ajută pe Alissa, de atunci a fost din nou fericită și plină de entuziasm.
„Pace de la mic la mare pentru fiecare”
Cîmpean Philip Luiz
Pintea Ioana Alexandra
Grădinița cu Program Prelungit „Neghiniță”, Cluj-Napoca
A fost odată un băiețel mititel care venea zi de zi la grădiniță. Era atât de mititel încât chiar și ghiozdănelul cu pachetul îl ducea bunica lui…, dar nu înceta să vină deoarece îi plăcea tare mult. Avea prieteni, jucării, iar locul magic care era sala de grupă îl încânta atât de mult încât nu ar mai fi plecat de acolo.
Dar într-o zi, bunica nu a mai putut sa îl ajute din cauza unor probleme de sănătate, iar băiețelul era lăsat în fața grădiniței și de acolo trebuia să își ducă ghiozdanul singur. A încercat mititelul să îl tragă după el, însă tot nu reușea…, când deodată, aude un strigăt din spate !
-Ionuț , Ionuț , frumușel , care ai verde ghiozdănel! Asteaptă-mă, vreau să te ajut!
Dănuț era, colegul lui, fiind mai mare l-a ajutat să își ducă ghiozdănelul, promițându-i astfel, că va face acest lucru atâta timp cât va fi nevoie.
Scrisoare către prietenul meu ucrainian
Trif Daniel
prof.Ionac Liliana
Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea Piticilor” Dej
Dragă prietene,
am auzit zilele acestea vorbindu-se că țara ta, Ucraina, a intrat în război, că rușii s-au supărat pe voi. Este adevărat? Eu știam că războiul e numai în filme, în cărțile istorice și jocurile video. Am crezut că este pace peste tot pământul, că toată lumea e fericită, copiii mici merg la grădiniță, cei mari merg la școală, iar părinții merg la serviciu și că în vacanță copiii merg cu părinții la mare și la munte și se distrează…
Mami și tati sunt foarte triști când se uită la televizor și văd mame și copiii la graniță cum își părăsesc țara, pentru că nu mai au case și mâncare. Eu, dragă prietene, dacă locuința ta a fost distrusă de bombe te invit, cu drag, să vii la mine. O să împărțim jucăriile, chiar și cele preferate, și o să ne închipuim împreună că într-o zi, nu tare îndepărtată, totul va fi ca înainte, că soarele va străluci pe cerul fără nori, că păsărelele vor ciripi voioase în ale lor cuiburi, fluturii vor zbura fericiți din floare în floare pe câmpul verde crud, că toți oamenii de pe pământ își vor da mâna și vor striga tare într-un glas: ”Este pace, suntem fericiți!„
Cu mult drag, prietenul tău român.
Curcubeul păcii
Balog Bogdan
prof.Tămaș Mihaela Adriana
Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea Piticilor” Dej
E primăvară. Afară picăturile de ploaie udă pământul și iarba verde zâmbește din covorul mănos. Soarele se întrezărește printre nori și un imens curcubeu apare pe cer. Pare un pod al prieteniei dintre soare și ploaie întins peste tot pământul.
Dar ce se întâmplă? Culorile curcubeului se ceartă între ele. Oare ce o fi?
Deoadată se aude vocea sobră a Albastrului din curcubeu:
- Încetați să vă certați și spuneți-mi de ce s-a iscat cearta voastră?
– Păi, eu zic, să nu mai întindem podul nostru peste pământ pentru că nu mai există oameni veseli, prietenoși. Nu vedeți cum se ceartă unii cu alții, cât de răi sunt cu toții?, răspunse prima, culoarea Roșie mai îndrăzneață.
Galbenul sfios încercă să strecoare câteva cuvinte, dar Violetul arțăgos strigă:
- Și ce dacă oamenii se ceartă, noi suntem un curcubeu al cerului!
Portocaliul, o picătură de roșu și una de galben, ar vrea să țină partea surioarei sale, dar picătura galbenă îl determină să fie blând și-nțelegător.
Atunci, Galbenul șopti:
– Curcubeul pe cer e armonie, e un legământ al prieteniei. Dacă vom răsări mereu, oamenii vor fi iarăși prieteni și nu se vor mai certa întrte ei.
Verdele crud sări în ajutorul frățiorului Galben:
– Eu zic, să nu ne mai certăm nici noi, ci să ne întindem arcul colorat într-un curcubeu al păcii. Oamenii vor zâmbi când vor vedea prietenia noastră, vor fi veseli când se vor uita spre cerul luminos și nu se vor mai dușmănii unii pe alții.
Culoarea Indigo acultă glasurile celorlalte culori și, mândru de faptul că e înțelept, aruncă stropi pe cer ce se împletiră în cuvântul PACE.
Porumbelul păcii
MOLDOVAN DENIS Grupa mare
Prof.:Meseșan Viorica,Carșa Andrada
Grădinița cu P.P. Paradisul Piticilor,Dej
Pacea, așa cum știm cu toții este cea mai importantă,iar Victor avea să știe și el importanța păcii din țara lui. Victor era un băiat de 5 ani care avea o surioară. Împreună cu părinții lor trăiau fericiți și linistiți. Copiii mergeau la grădiniță iar părinții mergeau la lucru în fiecare zi dar când ajungeau acasă se jucau împrună cu copiii jocuri inventate de ei. Se bucurau de timpul petrecut împreună. Când ieșeau afară la joacă se întâlneau cu un porumbel alb,frumos care stătea și se uita la ei în timp ce se jucau. Uneori porumbelul aducea câte o crenguță cu frunze și o lăsa pe geamul apartamentului în care locuiau Victor și familia lui. Întotdeauna se bucurau copiii de aceste ramuri și le păstrau. Totul era frumos și liniștit până când într-o zi, la știri se auzea despre un razboi dintr-o țară vecina cu țara în care locuia el. Părinții erau îngrijorați iar copiii puneau întrebări despre tot ce se întâmplă și le era foarte greu să înțeleagă. Nu înțelegeau de ce se luptă oamenii între ei,de ce copiii și adulții trebuie să se ascundă să se adăpostească. Dimineața se uitau pe geam și au observat că porumbelul nu mai apare cu rămurica pe care o aducea de obicei. Își puneau întrebări și erau îngrijorați că porumbelul nu mai apare.Războiul continua, veștile erau destul de triste,toata familia era îngrijorată până când într-o zi porumbelul a revenit la geam cu rămurica. Victor era extrem de fericit văzând porumbelul,și și-a dat seama că nu a venit din cauză că nu mai era pace în lume. În scurt timp au aflat că s-a sfârșit războiul iar mai apoi în fiecare zi urmărea porumbelul care vestea pacea de fiecare dată când apărea.Copiii păstrau rămurelele și cu cât adunau mai multe cu atât erau mai fericiți.S-au împrietenit cu porumbelul și i-au făcut un cuib pe balconul apartamentului lor. Se jucau cu el și îl îngrijeau cu mare drag.
Haideți să ne bucuram de pacea din familiile noastre, de pacea din țara noastră și să o păstrăm în suflet cât mai mult timp!
Pacea în suflet de copil
LĂDAR ANDREI
Grupa Mijlocie C „Albinuțelor”
Prof.Gavrea Lucia,Vaida Narcisa
Grădinița cu P. P. „PARADISUL PITICILOR” Dej
Într-o bună zi, Cristian și Andrei, prieteni și colegi de grupă s-au certat de la o jucărie. Era un tanc de jucărie, cu care voiau să se joace amândoi deodată.
Cristian, cu capul plecat, îi spuse lui Andrei:
- Eu vreau tancul, eu vreau să mă joc cu el! Eu vreau să îmi apăr țara de oamenii răi!
- De oamenii răi? întreabă Andrei. Cine sunt oamenii răi? Sunt oameni răi la noi în țară?
- Nu la noi în țară, dar am auzit că sunt oameni în alte țări care atunci când se supără pornesc război și noi folosim tancurile să ne apărăm de ei.
- Război? spuse mirat Andrei. Eu știu că la război multă lume suferă și este un lucru rău. Nu ar fi mai bine dacă s-ar înțelege bine toți oamenii?
- Ai dreptate! spuse Cristian, ridicându-și capul. Poate și noi am greșit când ne-am certat de la aceeași jucărie. Nu vrei mai bine să ne jucăm împreună cu ea? Nu vreau să fiu în război cu tine, ești prietenul meu!
- Ba da! Chiar vreau! Haide să facem pace!
Cei doi colegi și-au dat mâna în semn de pace și bună înțelegere, așa cum și-ar dori să fie în întreaga lume.
Și sufletul unui copil știe să prețuiască pacea!
Ce poate să fie mai frumos decât să existe pace pe pământ, pace între oameni, pace între popoare!
Pace și prietenie
CREMENE CARINA-GRUPA MARE
Prof.înv.preșcolar:Toderean Daniela
Prof.înv.preșcolar:Delia Mureșan
Grădinița cu P.P.Paradisul piticilor,Dej
A fost odată un băiat pe nume Ioan .Era un copil frumos și plin de viată ,îi păcea foarte mult să se joace ,dar din păcate nu avea parteneri de joacă ,el locuind împreună cu familia lui la margina pădurii .În fiecare zi ieșea afară să se joace și se găndea ce bine ar fi să vină cineva să se joace cu el.Într-o zi , spre sfârșitul toamnei , Ioan a ieșit afară să se joace ,iar la un momendat pe umărul lui s-a așezat o rândunică tare frumoasă.Ioan când a văzut-o s-a bucurat foarte tare .A intrebat-o ce face ,cum se simte și dacă vrea să se joace cu el.Rândunica i-a răspuns că a trecut pe lăngă casa lui și l-a văzut tare trist ,a vrut să afle de ce este supărat și dacă îl poate ajuta.
-Sunt trist,nu am cu cinesă mă joc.Vrei să fii prietena mea?
-Ioan, mi-ar plăcea tare mult să mă joc cu tine ,dar din păcate eu trebuie să mă întorc în țările calde.Aici nu pot să rămân, pentru că o să vină iarna , este frig și nu o să rezist,dar pot să fiu prietena ta și iți promit că o să mă întorc în primăvară să ne jucăm împreună.
– O să te întorci pentru mine,să ne jucăm împreună?Ce fericit sunt!O să te aștept!
Zilele trec, iar Ioan se gândea la ziua când o să se întălnească cu răndunica și o să se joace împreună.Iarna a trecut ,razele soarelui sunt mai puternice ,pădurea înverzește ,primăvara și-a făcut apariția.Într-una din zile, fiind o zi frumoasă de primăvară ,Ioan a ieșit afară să vadă dacă nu s-a întors rândunica prietena lui.Din depărtare se aude un ciripit,era rândunica prietena lui Ioan.
-Te-ai întors?Ce fericit sunt!
-Da,m-am întors și nu sunt singură.Pe drumul spre casă m-am înâlnit cu multe păsări din diferite țări ,le-am spus despre prietenia noastră și și-au dorit și ele să fie prietenele tale ,chiar dacă sunt din alte țări.
-Ce frumos să ai prieteni,îți mulțumesc prietena mea dragă,sunt cel mai fericit,acum am mulți prieteni și chiar din alte țări.
Ioan a fost foarte fericit ,viața lui s-a schimbat ,în fiecare zi era înconjurtat de prietenii lui .Indiferent din ce colț al lumii ai fi prietenia este unică și plină de frumusețe
,,Cartea magică”
Autori: Lonean Luca
Călugăr Ema
Ortelecan Alex
Educatoare îndrumătoare: Chira Denisa
Todoran Gianina
Au fost odată, demult, două regate învecinate. Regii lor erau cei mai buni prieteni. Se întâlneau de multe ori și se jucau împreună. Pentru că era pace între regate, era prosperitate și oamenii erau tare fericiți că aveau de toate. Asta până când într-o zi de iarnă, la granița dintre cele două regate, s-a descoperit ceva: ceva ce fiecare rege dorea să aibă numai pentru el, și anume o carte magică.
Cartea era magică deoarece atunci când se deschidea ieșea un duh care putea îndeplini 4 dorințe. Fiecare rege își dorea să aibă multă putere, să aibă un regat plin de bogații. Inima regilor s-a umplut de ură și răutate și au uitat câte de buni prieteni erau înainte. Cei doi regi s-au certat, iar popoarele celor două regate au avut de suferit. Oamenii nu au mai avut ingrediente pentru mâncare, apă, case frumoase, haine. Cearta dintre cei doi regi a ținut multe zile și multe luni, iar mulți oameni au plecat în alte regate unde era mai bine pentru ei.
Dar într-o zi, la început de primăvară, situația celor două regate avea să se schimbe datorită unui băiețel de 10 ani, pe nume Bogdan, care trăia în regat doar cu papagalul său. Și Bogdan a avut de suferit din cauza certei dintre cele două regate. El a rămas fără prieteni, deoarece au plecat într-un alt regat, nu mai avea școală unde să meargă să învețe lucruri noi, și cel mai mult, îi lipseau cărțile pline de povești. În fiecare seară, de când a început cearta dintre cele două regate, Bogdan se ruga la Dumnezeu să se împace regatele, să vină înapoi prietenii săi și să nu mai fie singur. Papagalul său era și el trist, deoarece Bogdan era trist. Așa că, papagalul s-a hotărât să plece într-o misiune specială: să caute cartea magică pentru care regatele se certau.
După multe căutări, papagalul a găsit cartea, care era ascunsă în zăpada care încă nu se topise și a dus-o la Bogdan. Bogdan și-a pus 4 dorințe: să nu mai fie ceartă, să se întoarcă oamenii înapoi în regat, să aibă înghețată oricând voia el, iar cartea magică să se transforme într-un copac magic care să îndeplinească oamenilor dorințe.
Astfel, cele două regate s-au împăcat, iar totul a revenit la normal.
: ,,Pacea din Naturalia”
Autori: Șerban Victor
Educatoare îndrumătoare: Oltean Iulia-Andrea
Mureșan Cristina Ștefania
Darius era un băiat de 13 ani căruia îi plăcea să se joace, să meargă la școală și să mănânce paste cu sos roșu. El locuia în țara Naturalia. Această țară seamăna mult cu România. Avea munți, dealuri și o mare. Dar oamenii erau diferiți. Fiecare locuitor al țării iubea natura. Țara lor era foarte pașnică. Toți trăiau, lucrau, mergeau la grădiniță și dormeau în pace.
Până într-o zi. 24 februarie a fost ziua în care Regatul Statuilor a atacat. Regele Regatului, un om mic care purta tot timpul o pălărie roșie, a venit la ei pe un cal și avea un pistol în mână. Când a apăsat pe trăgaci, o lumină galbenă a ieșit din pistol și a transformat toți locuitorii țării Naturalia în statui! Pe toți în afară de Darius. Nimeni nu știe cum, dar el a scăpat. Când a văzut că toți prietenii lui au fost transformați în statui a început să plângă. Era foarte trist. Dar asta l-a motivat să acționeze. A vorbit cu prietena lui, pasărea Daisy și aceasta l-a dus, în zbor, până la Regele Regatului.
- Cine ești și ce cauți aici? a întrebat regele.
Darius a început sa îi povestească regelui despre cât de trist se simte din cauza lui și să îi ceară să îi transforme pe toți înapoi. Regele a fost impresionat de discursul lui Darius, chiar s-a simțit vinovat pentru ce a făcut.
- Îmi pare rău! Mă simțeam foarte singur și trist și am vrut să îi fac și pe ceilalți să se simtă la fel. Dar te voi ajuta să îi aducem înapoi. Pentru asta trebuie să rezolvi corect următoarea ghicitoare: ,,Ziua se mărește, Zăpada se topește, Grădină a-nverzit, Ce anotimp a sosit?”
Băiatul a răspuns corect și chiar în acea secundă toți prietenii lui s-au transformat înapoi în oameni. Darius a fost foarte fericit. Toată lumea s-a adunat în jurul lui să îi mulțumească pentru ce a făcut. Apoi, și-a dat seama că nu îl poate lăsa așa pe Regele Regatului, trebuia să îl ajute și i-a venit o idee. I-a dat o invitație specială să petreacă o săptămână în țara Naturalia unde va învăța cum să fie calm, să iubească natura și să vadă ce frumos este să trăiești într-o țară liniștită și pașnică.
Din ziua aceea, Regatul Statuilor a devenit și el un loc pașnic. Nimeni nu se mai certa, nu mai erau lupte și oamenii erau liniștiți.
Suntem unici și frumoși
Autor: Șopterean Bianca
Prof. Înv. Preșc: Pop Loredana-Adina
Prof. Înv. Preșc: Stana Daniela-Maria
Grădinița cu P.P. ”Degețica”, Cluj-Napoca
Într-o dimineață de vară, mai mulți copilași se jucau în parcul din apropierea blocului. Băieții se jucau cu mașinuțele, fetele cu păpușile pe o pătură, alți copii se dădeau pe tobogan, pe hintă, se învârteau pe căluți și multe alte jocuri care îi făceau fericiți.
Dintr-o data a început să se audă o muzica minunată și veselă. În acel moment, toți copiii au început să danseze și să râdă zgomotos. Era mare veselie în parc și toți copiii se înțelegeau de minune, deoarece erau vecini sau colegi de grădiniță.
La un moment dat, copiii s-au prins de mânuțe și au format un cerc mare, dansând cu toții împreună. Tocmai atunci, au sosit în parc niște copii necunoscuți. O fetiță cu pielea mai galbenă și ochii alungiți și un băiețel cu pielea neagră. Aceștia erau veseli și prietenoși. Au dorit să danseze și ei împreună cu ceilalți copii. Însă când au vrut să intre în horă, copiii nu i-au lăsat. Cei doi copilași s-au întristat, însă s-au prins doar ei de mânuțe și au început sa danseze împreună. Se distrau de minune și râdeau atât de tare, încât se auzeau în tot parcul.
În acel moment, mulțimea de copiii s-au uitat la ei și au realizat că nu sunt atât de diferiți față de ei. Le-a părut rău pentru ceea ce au făcut și s-au dus unul câte unul și s-au alăturat celor doi copii nou veniți.
Toată ziua copiii au dansat și s-au jucat împreună, descoperind multe lucruri noi despre cei doi copilași. De asemena au realizat faptul că nu contează înfățișarea pentru a fi prieteni. Tot ceea ce contează este bunătatea și veselia de care au parte împreună, iar faptul ca nu sunt toți la fel, nu îi împiedică să fie prieteni.
Când a venit seara, copilașii s-au despărțit și au plecat acasă împreună cu părinții lor. Bineînțeles, s-au înțeles să se revadă din nou a doua zi pentru a se juca cu toții împreună.
Mergând spre casa, cu ajutorul părinților, fiecare copil a înțeles ca suntem cu toții diferiți, dar acest lucru ne face unici, iar dacă nu ne judecăm după aparențe putem fi mult mai fericiți împreună, iar fericirea ne transformă în copii și oameni frumoși.
Dacă aș fi…
Papp Jakab Dominic
Prof. Înv. Preșc: Morar Cristina
Prof. Înv. Preșc: Focșan Mădălina Silvia
Grădinița cu P.P. ”Degețica”, Cluj-Napoca
Era o zi frumoasă de,primăvară,dar totuși încă destul de rece pentru a ne juca afară mai mult timp. Era așa cum spune mama: un soare cu dinți.Acasă la noi, eu și cu frațiorii mei ne jucam cuminți, cu toate jucăriile pe care le aveam. Mama ne pregătea la bucătărie măncarea preferată, și asculta televizorul.
Deodată s-au auzit niște zgomote imense de la televizor, mama s-a oprit și a început să plângă. Am întrebat-o care este motivul pentru care plânge,iar mama ne-a spus că într-o țară nu prea îndepărtată de noi,copiii de acolo nu se mai pot juca așa cum o facem noi, și că sunt nevoiți ca împreună cu părinții lor să plece în alte țări.
Ne-a explicat ceva despre un război,iar mai apoi noi am văzut imagini cu copii care plângeau și erau speriați, fie pentru că nu aveau hăinuțe, fie pentru că le lipseau jucăriile lor.Atunci eu și cu frățiorii mei,ajutați de mama noastră, am hotărât să adunăm din jucăriile noastre și din hănuțe și să le dăm acelo copii care erau foarte triști.
Noi credeam că dacă vom face asta zâmbetul copiilor va revenii pe fața lor.
Au trecut căteva zile și atât eu cît și frații mei am înțeles, că toate acestea se întâmplă din cauza unor oameni mari, care conduc o țară și care din răutate au început să se certe și nu se pot împăca.
Dacă aș fi un om mare , sau un conducător al vreunei țării aș interzice cearta între oamenii mari, pentru ca , copiii să nu mai fie triști.
Dacă aș fi un om mare aș scrie o lege prin care toate țările să fie prietene !
Dacă aș fi un porumbel aș zbura peste tot și aș împrăștia fericire!
Dacă aș fi un avion aș întinde peste tot doar veselie și multe zâmbete colorate!
Copiii bucuroși în pace
Hosu Tudor
Prof. Înv. Preșc: Beian Diana
Prof. Înv. Preșc: Blăjan Mihaela
Grădinița cu P.P. ”Degețica”, Cluj-Napoca
A fost odată ca niciodată, doi copii care se numeau Andreea și Alex.
Ei erau vecini de bloc și se jucau mereu împreună, însă de această dată se certau în fața blocului pentru că nu vroiau să împartă o jucărie. Alex a ridicat mâna sus cu jucăria, iar Andreea nu putea să o ia.
Un alt băiat, Ștefan, a venit la ei și i-a întrebat:
-Ce s-a întâmplat? De ce vă certați?
-Alex nu îmi dă jucăria! spuse Andreea supărată.
-Nu vreau să ți-o dau! strigă Alex.
Ștefan încearcă să-i împace și spune:
-Alex, ai putea să împarți jucăria, să te joci cinci minute tu cu jucăria, iar apoi să i-o dai Andreei să se joace cinci minute. Sau ați putea să vă jucați împreună, să dați jucăria de la unul la altul, ar fi foarte frumos.
Ștefan a adus jucării de la el de acasă și le-a propus să se joace împreună cu jucăriile lui.
Ca să nu mai fie supărată Andreea, Ștefan i-a zis lui Alex să îi ceară iertare pentru că nu a vrut să împartă jucăria cu ea și din această cauză s-a supărat. Astfel, Andreea l-a iertat și s-au împăcat și s-au jucat împreună.
Cei trei prieteni se jucau frumos împreună. Ceilalți copii din parcul blocului i-au văzut și au venit la ei să se joace cu toții împreună.
Atunci toți copiii au fost fericiți și s-au jucat în pace, fără să se mai certe. Și toți au trăit în pace până la adânci bătrâneți.
CULORI PENTRU PACE
Botis Irina, grupa mare
Indrumator: Alina Buzgau
A sosit ziua marii intalniri a planetelor din Sistemul Solar!
Soarele, locul de intalnire, era foarte bucuros sa primeasca pentru prima data planetele si planetele pitice. Au inceput sa soseasca planetele : Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si planetele pitice: Pluto, Ceres, Haumea, Makemake si Eris.
Mai intai a venit Mercur, cald, vesel, bucuros, iar Soarele a preluat minunatia lui de culoare, verde stralucitor.
A urmat Venus, o planeta cu o inima mare, si foarte fierbinte, si a vrut sa coloreze Soarele in culoarea ei, roz deschis, stralucitor.
- Mercur, vrei sa impartim Soarele in doua? O parte sa aiba culoarea ta si o parte culoarea mea? a zis Venus
- Buna idee! A zis Mercur, sa ii lasam si o parte galbena, sa stie celelalte planete ca aici e Soarele, locul de intalnire! !
Au venit una cate una si celelalte planete asteptate la intalnire. In final, Soarele a devenit multicolor, fiecare dintre planete daruind cate o raza din culoarea ei Soarelui.
Terra a adus putin albastru, Marte a adus rosu, Jupiter violet, Saturn turcoaz, Uranus magenta, Neptun alb.
Planetele au facut o hora in jurul Soarelui , era o fericire de nedescris, Pace si Prietenie in Univers. Pentru prima data, spatiul cosmic a devenit luminos si multicolor.
Pacea si Prietenia au luminat Cosmosul!
In timp ce totul era atat de frumos, Planetele si Soarele se simteau atat de bine impreuna, in Pace si Prietenie, dintr- o data au vazut o umbra si au simtit un vant puternic care se apropia de ei. Erau planetele pitice care veneau sa lupte, suparate ca ele nu sunt considerate planete.
- Vrem si noi sa fim planete! Chiar daca nu avem atata putere ca sa inghitim un asteroid, de ce noi sa fim pitice? Am venit pregatite sa luptam! Sunteti gata de razboi, voi Planete luminoase si tu, Soare?
Planetele pitice erau pline de ura, nemultumite. Ele aveau toate culori inchise, neluminoase, nuante de gri si negru.
Cand le-au vazut ca vin, ca un nor negru , planetele luminoase nu s-au speriat. Au inteles ca, daca vor sa mentina lumina colorata in Univers, trebuie sa lumineze si mai tare, si sa coloreze si sa lumineze si planetele pitice. Astfel ca au deschis cercul, chemandu-le si pe ele in hora.
- Haideti si voi, planete nervoase in Hora noastra!Doar asa putem lumina! E loc pentru fiecare aici! Nu e nevoie de razboi! Universul e destul de mare, fiecare avem locul nostru, fiecare suntem unice.Nici noi nu putem fi planete pitice, nici noi nu putem fi Soare!Haideti sa ne bucuram impreuna ca ne-am
Planetele pitice s-au uitat una la alta, minunandu-se de combinatia de culori stralucitoare din jurul lor. Sau prins si ele in hora.
Si atunci ceva minunat s-a intamplat.
Au devenit si planetele pitice luminoase si multicolore !
Cand s-au vazut au ramas uimite. Le-a placut foarte mult noua lor infatisare.
-Multumim Planetelor ca ne-ati primit in hora voastra!Aceasta e Hora Pacii! O hora multicolora si luminoasa!Impreuna am reusit sa luminam Universul!
– Ce treaba minunata!
Cine a privit in acea noapte cerul, a observat ca negrul noptii a devenit multicolor si o lumina puternica a facut din noapte zi. Era Hora Pacii din Univers.
Pacea lui Bogdan
Pacea lui Bogdan
Pădurean Bogdan
profesor, Cîmpian Ana Doina
Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Iris”, Cluj-Napoca
Bogdan este un băiețel de 5 ani, cu părul cârlionțat, mereu pus pe șotii, dar receptiv la
ce i se spune. Într-o zi, mama lui îl vede singur în curte puțin mai agitat decât de obicei, căutând ceva în garaj. De obicei e ora la care Andrei, prietenul lui și copilul vecinilor, vine în
vizită la Bogdan și se joacă împreună. Surprinzător este faptul că azi nu a venit.
– Bogdan, ce cauți în garaj? întreabă mama sa.
– Îmi pregătesc cetatea, sunt în război cu Andrei! răspunde Bogdan.
– În război? Dar de ce?
– Așa vreau eu! răspunde Bogdan supărat.
– Dar ce este acela un război? întreabă mama, oarecum surprinsă de răspunsul
băiatului.
– Este atunci când nu mă mai joc cu Andrei, când este inamicul meu!
Mama îl ia de mână, se așază împreună pe leagănul din curte și îi spune:
– Bogdan, războiul este mult mai mult decât ceea ce îți imaginezi tu, sau decât „așa
vreau eu”. În război copiii nu se mai pot juca, nu mai merg la grădiniță, nu pot ieși
la plimbare, la o prăjitură sau la teatrul de păpuși. În război se îmbolnăvesc mulți
copii și părinți.
– Mami, nu îmi mai place războiul! spune Bogdan destul de îngândurat.
– Eram sigură, dragul meu, pacea este mult mai frumoasă!
– Pacea? Dar ce este pacea? întreabă băiatul surprins.
– Pacea este cel mai bun și mai frumos lucru de pe pământ! Este atunci când putem
să ne bucurăm de tot ce avem, să ne jucăm cu prietenii noștri, să mergem la
grădiniță sau în vizită la bunici.
– Andrei, vreau pace, să facem pace! strigă Bogdan alergând spre curtea vecină.
Pacea în suflet de copil
Alex Precup
Profesor, Iga Corina
Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Iris”, Cluj-Napoca
Într-o zi frumoasă de toamnă, Matei, un băiețel de 5 ani a ieșit afară împreună cu mama sa, dar și cu prietenul său cel mai bun, Mihai. Aceștia își doreau foarte mult să ajungă în parcul de distracții, pentru a se bucura de toate atracțiile acestuia. Mama însă, le-a amintit regulile stabilite de acasă și anume faptul că nu au voie să se îndepărteze de ea, indiferent de motiv.
Au ajuns în parcul plin de copii, iar datorită faptului că erau foarte captați de toate luminile și sunete mașinuțelor de la sol, cei doi prieteni au luat-o la fugă pentru a ajunge primii, ne mai având răbdare și uitând de sfaturile mamei.
În depărtare, însă au zărit un carusel fascinant, care i-au făcut să se răzgândească și să uite de mașinuțe. Ei își doreau ca și râsetele lor să răsune împreună cu a celorlalți copii aflați în carusel. Ajunși acolo, au constatat că nu au biletul potrivit, cel din mâna lor fiind cumpărat de mama pentru mașinuțe. Matei s-a întors speriat căutându-și mama cu privirea și observând că aceasta lipsește de lângă ei, moment în care a început să plângă și să strige după ajutor. Mihai la fel de speriat ca și prietenul său, a izbucnit în plâns sesizând faptul că s-au pierdut în aglomerație mare a parcului. Însă o altă mămică, care se afla la rând le-a sărit în ajutor, încercând să-i liniștească și promițându-le că o să o găsească împreună pe mama lui Matei.
-Unde e mămica mea, întrebă Matei cu lacrimi în ochi?
-Nu-ți face griji, mămica ta îți va auzi de îndată numele anunțat la microfon și va veni înspre noi.
Ajunși cu toții la centrul de informații, paznicul a anunțat că mămica lui Matei e rugată să se prezinte la fața locului, lucru care s-a și întâmplat în decurs de câteva minute.
Speriată și plină de griji, mămica s-a bucurat enorm de revederea celor doi băieți, strângându-i tare la pieptul său.
Din acel moment, Matei i-a promis mămicii că niciodată nu se va mai repeta această greșeală și că o să țină cont mereu de sfaturile ei. Clipele de neliniște prin care aceștia au trecut, i-a determinat pe cei doi copii să fie conștienți de importanța siguranței, a păcii și a sentimentului de liniște oferit de prezența mamei.
Pacea e cea mai bună
Darian Tămaș
Profesor, Codruța Vidican- Manci
Grădinița cu P.P.Floare de IRIS, Cluj- Napoca
Darian și Ana sunt colegi de grădință . Amândoi sunt în grupa mijlocie. Cei doi se joacă foarte mult împreună. Preferă să construiască cu piesele Lego. Realizează clădiri interesante.
Darian preferă compania Anei, deoarece aceasta îi dă mereu dreptate, îl ascultă și pune în aplicare ideile bune ale acestuia. Într-o zi Darian a început un nou proiect și nu a vrut ajutorul colegei lui. Era un proiect măreț: un bloc cu 10 etaje. Ana a privit cu atenție construcția prietenul ei și a început si ea proiectul ei: un parc pentru blocul mareț. Piesele băiatului s-au epuizat foarte repede.
- Ana îmi dai, te rog, o piesă de la tine?
- Nu pot să îți dau. Îmi trebuie să termin parcul.
- Te rog, Ana…
- Ai răbdare să termin toboganul !
Darian, furios, i-a smuls din mână jucăria Anei. Fetița a început să plângă.
- Ana, ți-am spus te rog!, trebuia să mi-o dai !
- Dar aveam nevoie de ea, spuse Ana printre lacrimi.
- Ești o plângăcioasă! Nu mă mai joc cu tine! Niciodată! Și dintr-o mișcare îi distruse construcția Anei.
Colegii de grupă au anunțat-o pe doamna educatoare de cele întâmplate. Unii îi țineau partea Anei, alții lui Darian.
Doamna educatoare încearcă sa deslușească conflictul ascultând varianta Anei și apoi a lui Darian.
- Dragi copii am asistat la un conflict . Oare cum putem să îl soluționăm? Ce părere aveti?
- Sa facem PACE! Spuse hotărâtă ,Maria.
- Dar ce este PACEA? Întreabă doamna educatoare.
Copiii au dat câteva răspunsuri:
Pacea este atunci când sunt singură și mă pot juca; …când dorm și este liniște;…când te joci cu jucăriile tale și nu te deranjeaza nimeni; …când nu e război;… când nu te cerți cu cineva…; pacea este un sentiment pe care îl simți când te joci în liniște cu prietenii tăi și împarți jucăriile fără să te cerți; … este un sentiment bun din tine; PACEA ESTE IUBIRE !
Auzind toate acestea, Darian se apropie de Ana și îi spuse:
-Ana, îmi pare rău că ți-am stricat construcția și ți-am vorbit urât! Te rog să mă ierți ! sunt prietenul tău și aș vrea să ne mai jucăm împreună și cred că PACEA E CEA MAI BUNĂ!
PRĂJITURĂ CU AROMĂ DE…PACE
Maria Cuciureanu, gr.mare Norișori,
educatoare coord. Bodea Marinela/
Pop Cătălina,
Grădinița cu P.P Florești, Cluj.
Este seară. Din dormitor, se aude vocea Mariei:
-Mami, mi-e poftă de ceva dulce! As mânca o prăjitură! De mult nu am mai gătit împreună! Putem să facem ceva bun? Te roooog! Putem?- continuă vocea și privirea de nerefuzat a fetiței.
– E o idee grozavă! Parcă și eu aș mânca ceva bun. Hm, ce zici de clătite?
– Nu, eu am o idee mai bună! Ce zici mami sa facem o prăjitură cu aromă de …PACE?
-Prajitură cu gust de pace? Nu am mâncat niciodată o astfel de prăjitură! Tu ai mâncat? Ce gust o fi având? Și ce înțelegi tu prin pace? De unde cunoști acest cuvânt?
– Astăzi la grădi, am discutat despre pace. Și în timp ce doamna educatoare ne-a citit o poveste despre Pacea în lume, mă gândeam că ar trebui să se inventeze o prăjitură, cu arome și creme delicioase, o prajitură cu gust bun de …PACE. Asa că în seara aceasta gătim o altfel de prăjitură. Ești pregătită, mami?- spuse Maria, în timp ce își sufleca mânecuțele și iși aranja șorțulețul de gătit.
-Sunt! -completă mami curioasă. Și cum te pot ajuta? De ce ai nevoie în prepararea acesteia?
-Pentru început am nevoie de un bol mare. În el voi așeza pe rând ingredientele care vor face prăjitura noastră aromată, adaugă fetița, în timp ce scotea din buzunarul rochiței un bilețel. Aici era! Suuper! Acum te rog mami, să-mi dai o cană. O vom umple cu…liniște. Liniștea aceasta va face prajitura noastră…pufoasă!
– Am înțeles. Cred că este ingredientul cel mai important! Sau mă înșel?
– Toate sunt importante, mami! În prajitura aceasta, secretul este să le adaugi în ordinea din rețetă și să respecți cantitățile. Acum aș avea nevoie de o jumătate de cană de iubire. O vom adăuga peste liniște și voi amesteca ușor, fără să se facă cocoloașe. Peste trebuie să punem o lingură rasă de stare de bine și o linguriță de bunătate. Iar dacă nu avem bunătate la îndemână, putem pune și bucurie, știi mami? Tot o linguriță, completă Maria, cu ochii mari cât zarea. Și cel mai important: trebuie să mai adăugăm un praf de siguranță și cu asta putem pune prăjitura la cuptor. Să nu uităm să pregătim cuptorul, la temperatura potrivită si…gata! Prăjitura noastră va fi gata cât ai spune…PACE!
– Nu știu de ce, dar cred că voi mănânca singură o jumătate din tavă. Fără să aștept să se răcească! Așa poftă mi-ai făcut! -continuă mămica, mândră de fetița ei.
REGATUL PĂCII
Pandrea Carina, gr.mare Norișori,
Educatoare, Bodea Marinela/
Pop Cătălina,
Grădinița cu P.P Florești, Cluj.
A fost odată ca niciodată, un rege și o regină. Pe rege il chema Pace, iar pe regină Liniște.
Ei aveau trei fii. Pe fiul cel mare îl chema Bucurie, pe fiul cel mijlociu îl chema Iubire, iar pe fiul cel mic îl chema Armonie.
Regele era bătrân și bolnav, așa că într-o zi, a plecat să locuiască printre îngerași.
După moartea regelui, cei trei fii ai săi au inceput să se certe și să concureze pentru a vedea cine e cel mai demn pentru a fi rege în locul tatălui lor.
Oamenii nu mai aveau un conducător, astfel că în întreg regatul se instalase neliniștea, tristețea și ura.”
Într-o noapte, în timp ce cei trei frați dormeau, le-a apărut în vis un porumbel cu o crenguță în cioc, care le-a spus:
“Eu sunt porumbelul păcii. Aduceți-vă aminte de numele voastre, trăiți în bucurie, iubire, armonie și atât timp cât veți lucra împreună, în tot regatul va fi pace și liniște”.
A doua zi, când s-au trezit dimineața, au povestit despre visul lor și au promis că de acum înainte să trăiască ghidați de numele lor.
Astfel, în regat a fost din nou pace și liniște!
CURCUBEU PENTRU PACE
Roșca Alexandra- gr.mare Norișori,
Educatoare, Bodea Marinela/
Pop Cătălina,
Grădinița cu P.P Florești, Cluj .
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un ținut îndepărtat care se numea Ținutul Cerului și care era împărțit în două regate: Regatul Norilor și Regatul Soarelui.
Ambele regate erau locuite de ființe magice, zâne, unicorni, spiriduși și vrăjitoare bune.
Regatul Norilor se lăuda că el este cel mai important din ținut, deoarece oferă pământenilor Ploaie. Însă, Regatul Soarelui se lăuda că el este cel mai important din Ținutul Cerului, deoarece Soarele le oferă oamenilor de pe pământ căldură. Așa că cele două regate au început un război fără de sfârșit.
Într-o zi, cei doi regi – Regele Nor și Regele Soare – au hotărât să coboare pe pământ pentru a întreba oamenii, plantele și animalele care dintre ei este mai important.
Prima dată au întrebat căprioarele, iar ele au răspuns:
-Noi adorăm căldura Soarelui pentru că ne încălzește, dar adorăm și Ploaia pentru că ne dă apă.
Mergând mai departe au întrebat copacii, iar aceștia le-au răspuns:
-Noi iubim căldura Soarelui, dar iubim și Ploaia pentru că atunci când eram doar niște semințe micuțe ea ne-a udat, ajutându-ne să creștem până în înaltul Cerului.
În calea lor au întâlnit și niște copii pe care i-au întrebat:
-Dragi copilași, ce iubiți mai mult: Ploaia sau Soarele? Aceștia au răspuns:
-Iubim Soarele pentru că ne încălzește cu razele lui blânde, însă ne place tare mult când plouă, deoarece adorăm să alergăm prin Ploaie și să sărim în bălți.
Gândindu-se la răspunsurile primite de la căprioare, de la copaci și de la copii, cei doi regi și-au dat seama că poartă un război fără sens, deoarece atât Ploaia, cât și Soarele sunt la fel de importante pentru Pământ.
S-au întors în Ținutul Cerului și au hotărât să facă pace. Pentru a sărbători încheierea războiului s-au gândit să-i căsătorească pe copiii lor care se iubeau de multă vreme, dar care erau separați și triști din cauza urii dintre cele două Regate.
Prințesa Nor s-a măritat cu Prințul Soare și a apărut un curcubeu minunat pe cer care simboliza legământul dintre Ploaie și Soare.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.
Lenore și pacea
prof. înv preșc. Diana Băgăcian
David Tudoran
Grădinița PN Corușu
Lenore este o fetiță de 6 ani. Ea este colega noastră specială. De ce spunem specială? Pentru că este darul nostru primit când nici nu ne așteptam. Ea a venit în grupa noastră acum un an și jumătate, tocmai din Siria.
Lenore era un copil vesel, asemeni nouă, care trăia în Siria alături de părinții ei și de cei doi frați mai mari. Totul până într-o zi când bombe au început să cadă peste localitatea lor. Atunci, în câteva săptămâni, și-a pierdut tatăl și pe fratele cel mare. Tot atunci și-a pierdut și zâmbetul și veselia. Într-una dintre zile, mama ei a decis că este momentul să părăsească Siria, în căutarea unui loc în care să trăiască în pace. Așa Lenore alături de mama și fratele ei au ajuns în România. Oameni cu suflet bun i-au ajutat, le-au oferit o casă. Fratele ei a fost înscris la școală, iar Lenore a ajuns la grădinița noastră. Începea o nouă viață, una în care învăța din nou să se bucure de tot, să nu îi mai fie teamă. Învăța că fiecare zi poate fi veselă, poate să fie plină de culoare din nou, de zâmbete, de fericire. Lenore descoperea că liniștea fiecărei zile înseamnă PACE.
Acum Lenore și-a regăsit copilăria, cântă și se joacă cu noi, zburdă și e cea mai bună prietenă a noastră!
Lenore, al cărei nume înseamnă Dumnezeu este lumina mea, a primit șansa la o nouă viață, la o viață în PACE!
PACEA ÎN SUFLET DE COPIL-PICNIC CU PACE
Prof. Înv.Preșcolar:
Birta Rebeca Mihaela
Grădinița Cu P.P Baciu, Structura Blocuri
Grupa Mijlocie-Albinuțelor
Au fost odată ca niciodată patru copilași care erau cei mai buni prieteni: Medeea, Eduard, Ștefania și Tudor.
Lângă grădiniță aveau o pădure verde și frumoasă. Ca să ajungă la pădure trebuiau să urce un mic deal cu floricele de toate culorile.
Într-o zi au hotărât să urce pe deal și să facă un mic picnic. În drumul lor spre picnic, fetele culegeau floricele din care făceau coronițe, iar băieții fugeau și încercau să prindă fluturași colorați.
Ajunși la locul de picnic au văzut un copilaș în scaun cu rotile care nu avea pe nimeni cu cine se juca. Eduard care era mai curajos l-a întrebat:
-Vrei să te joci cu noi? Cum te cheamă?
Băiețelul a răspuns că ar vrea și că îl chema Clark.
Astfel copilașii au început să se joace cu mingea de la unul la celălalt, au întins apoi pătura de picnic și masa, au împărțit sanvișuri și prăjiturele și cu noul lor prieten, dar deodată au auzit tunete în depărtare…
Se apropia o furtună putenică, copilașii nu au realizat acest lucru decât când vântul și ploaia i-au împresurat. Au început să alerge spre o căsuță din apropiere unde locuiau doi bunici care adesea le-au dat fructe din livadă și le povesteau multe lucruri interesante.
În timp ce alergau Ștefania s-a uitat în urmă și a observat că prietenul lor, Clark s-a împotmolit cu, căruciorul într-o baltă și nu mai putea înainta. Au alergat cu toții și l-au eliberat din acea baltă reușind să ajungă la timp la căsuța bunicilor înainte ca un trăznet puternic să le asurzească urechile.
În timp ce stăteau sub acoperiș privind la picurii de ploaie și curcubeul recent format râdeau cu fețe inocente și licăriri de cristal în ochi. Aceasta este bucuria și pace în sufletul copiilor!
În mijlocul furtunii să salvezi un prieten, să uiți repede că a fost o furtună și să te bucuri de natură și de curcubeul apărut ca o lumină inefabilă peste acești copii.
Pace în suflet de copil
Lazăr Marc
Prof. Soporan Raluca
Grădinița cu P.P. Bambi
A fost odată ca-n povești, un mic copilaș pe nume Marc. Dis de dimineață s-a trezit, s-a spălat, s-a îmbrăcat și repede a mâncat. De ce repede? poate vă întrebați. Fiindcă jucăriile îl așteptau, chiar le auzea cum îl strigau: Lego-ul, mașinuțele, trenulețul cu multe vagoane și multe altele stau toate aliniate, parcă invitându-l la joacă.
Marc, în tot acest timp cât se juca, era cel mai fericit și liniștit copil din lume. Își imagina diverse scenarii și acțiuni ale jucăriilor, povestind cu ele și mișcându-se în sus și în jos, el fiind regizorul întregii scene.
Nimeni și nimic din jurul său nu-l putea deranja, nici mașinile de pe stradă, nici zgomotele din casă nu contează, fiindcă în suflețelul lui era acum o pace și o liniște nemărginită, de copil fericit.
Pacea în suflet de copil
Mateoc Noah
Prof. Soporan Raluca
Grădinița cu P.P. Bambi
A fost odată un copilaș ce avea de toate și nu-l mulțumea nimic. Acesta obișnuia să primească zilnic câte o jucărie/ o supriză sau mai multe. Acest lucru îl făcea să nu mai fie fericit și mulțumit de nimic ce primea.
În sufletul său era o luptă ce nu și-o explica nici el și nici părinții lui, până într-o zi când la locul de joacă din parc a venit un copilaș îmbrăcat mai sărăcăcios. Sărmanul baiețel a îndrăznit să-l întrebe dacă se poate juca și el cu jucăriile lui deoarece el nu are jucării. În acel moment prima reacție i-a fost una de furie și i-a dat o jucărie ce nu era tocmai bună.
Copilașul fără jucării a început să-l îmbrățișeze și să-i mulțumească pentru jucăria primită, spunând că este prima sa jucărie.
Din păcate baiețelul cel mofturos a trebuit să plece acasă dar întreaga zi s-a gândit la noul său prieten care a fost atât de fericit pentru un lucru căruia el nu i-a dat nicio valoare.
Înainte de culcare a pregătit o plasă mare de jucării și și-a promis că în ziua următoare va merge iar în parc să-i dea noului său prieten jucăriile noi și frumoase selectate pentru el.
În ziua următoare când i-a dat cadoul pregătit cu drag și multă emoție și i-a văzut pe chip bucuria imensă, copilului mofturos i-a revenit lumina pe chip și pacea în suflet.
El tocmai ce a realizat că dăruind celor ce au nevoie aduci multă fericire!
Copilașii fericiți în vacanță
Bidian Ana
Prof. Dolghi Andreea Elena
Prof. Ienciu Rebeca
Grădinița cu P.P. Bambi
În timpul vacanței de vară, Vania și Tania se bucurau de căsuța de la munte. Acolo era mult soare și fluturașii zburau pe cer.
În fiecare dimineață după ce se trezeau, se spălau pe față și făceau gimnastica de dimineață. Mai apoi mâncau la micul dejun ovăz cu lapte și sirop de arțar. După acestea erau gata să înceapă ziua de distracție.
Din păcate aveau varicelă și nu se puteau întâlni cu alți copii. În fiecare zi culegeau floricele, se jucau la umbra copacilor și scriau felicitări. Floricelele le strângeau în buchet pentru mama lor.
În curte se jucau pe tot felul de jocuri, cum ar fi trambulina, căsuța și toboganul.
Când căldura era foarte mare se bălăceau în piscină. Pluteau cu colacii și se stropeau cu pistoale de apă.
Așa se desfășura o zi frumoasă a lui Vania și Tania alături de părinții lor dragi.
VIS DE PACE
Prof. Boancă Maria
Hordouan Antonia
Grădiniţa cu PP „Junior”, Dej
Este o dimineață frumoasă de primavară. M-am trezit mângâiată de mâna mamei, i-am privit chipul și am văzut cât e de frumoasă și de bună. M-am bucurat, am îmbrățișat-o și i-am povestit ce am visat: ,,Un porumbel alb se rotea deasupra casei noastre, era atât de alb că strălucea în lumina soarelui. Avea în cioc un buchet de flori. L-am urmărit cu privirea, i-am făcut semn cu mâna, parcă s-a oprit o clipă, s-a rotit și s-a așezat pe stâlpul din fața casei.
Mama mi-a explicat visul: porumbelul alb înseamnă pace, pacea înseamnă viață, liniște; să trăim fără războaie și suferință, să fim prieteni. Când e pace, porumbelul poate zbura liber, toate păsările pot zbura, iar oamenii se simt în siguranță, sunt liberi și ei ca păsările cerului.
-Dar buchetul de flori ce înseamnă? Unde îl ducea porumbelul?
-Tot pacea înseamnă. Pacea este ca o floare de care toți trebuie să avem grijă, altfel se ofilește. Când e pace, florile parcă zâmbesc, păsările ciripesc, copiii merg să se joace, părinții lucrează.
-Atunci, la noi în casă e pace, e liniste, e frumos!
-Da, draga mea. Locuim în casa noastră, dormim liniștiți și visăm frumos, ne respectăm, cântăm, dansăm!
-Și la grădiniță e pace?
-Grădinița e tot o casă unde doamnele educatoare vă învață lucruri minunate, care să vă ajute în viață.
-Ce trebuie să facem ca să fie pace in lume?
-Să respectam tot ce ne înconjoară: plante, animale, oameni, pentru ca pacea să fie adevarată și de durată. Când e pace, toți ne simțim puternici, minunați, speciali; pacea ne înseninează chipul.
-Mama, ce frumos mi-ai explicat visul. Ai vorbit foarte frumos despre pace! Acum eu mă gândesc la pace ca la o zână bună, care aduce bucurii, ca mâna ta când mă mângâie.
Să fie pace în lume!
Vreau să fie pace …
Forna Gabriel
Grupa Mare 3
Ed. Bolboacă Violeta
Grădinița cu P.P. Licurici, Cluj-Napoca
- Oare ce crezi că înseamnă “pace”?
- Pacea e atunci când spunem șșșștt și stăm liniștiți…și suntem și cuminți. Dar uneori mai fac și năzdrăvănii. Atunci nu prea e liniște…
… când putem ieși afară să ne jucăm în parc. Și e frumos când ne întâlnim și cu alți copii și ne facem prieteni noi. Odată l-am cunoscut pe Ștefan și ne-am jucat cu mingea. Am fost foarte fericiți amândoi.
Mai e pace pentru că avem căsuța noastră … și lucrurile noastre … și jucăriile … și suntem noi patru (membrii familiei). Îmi place să o iubesc pe surioara mea, Teodora, mai ales seara. Atunci când citim povestea de seară și ne ținem amândoi de mânuță și eu mă joc cu degețelele ei mici, mici… și ea râde și mă pupă pe obrăjori… după aceea, zicem „Îngerașul” pentru că Îngerașul ne aduce liniște aici în inimă și ne ajută să dormim și să visăm frumos.
Aș vrea să nu mai fie războiul ăla în Ucraina… să plece de acolo cu tancurile și noi să îi ajutăm să iși construiască înapoi casele și parcurile, să le trimitem buldozere și excavatoare și macarale pe șantier.
– Dar, oare de ce e război?
– Din păcate, Gabriel, nu știe nimeni exact. Sperăm să se înțeleagă țările între ele și să se oprească războiul.
– Dar chiar nimeni nu știe în lumea asta mare de ce e război? Nici Șietot din cartea cu Habarnam?
– Știetot e din poveste, el nu există în realitate. Dar totuși ar fi cineva care ar putea avea o idee despre motivul războiului. Hai să ne gândim, cine ar putea fi?
– Putin ăla din Rusia?
– Da, și el, dar cineva care nu trăiește pe Pământ și totuși știe tot ce se întâmplă în univers.
– Îngerașul?
– Da… și cine mai stă alături de îngerași?
– Doamne Doamne. El e acolo în Cer și oare știe El de ce e război?
– Cred ca da. Știe. Și pentru El totul se întâmplă cu un sens pe care noi oamenii o să îl înțelegem, poate, cândva. Noi ne rugăm Lui să aducă pacea pe pământ și să fie bine pentru toată lumea.
– Și aș mai vrea să Îl mai rog să-mi aducă un excavator să pot să merg pe șantier să construiesc blocurile din Ucraina. (un viitor inginer constructor)
Vreau să fiu liberă
David Daniela
Grupa Mare 3
Ed. Feher Adriana
Grădinița cu P.P. Licurici, Cluj-Napoca
- Tu ai vrea să fie Pace?
- Să plece toți “virușii”! a răspuns prompt.
- Vorbești despre Pandemie?
- Da, să fim lăsați “în Pace”!
Îmi doresc să mearg la gradi și să fac alte activități linistită, fară să am program. Sunt supărată că nu am putut să merg la biroul bunicii, că nu am vrut să se îmbolnăvească și să sufere.
- Dar ce înseamnă pace?
- Liniște și libertate. Și nu mai vreau să fie război.
- Vreau să punem pe un stâlp mare un semn de interzis să vadă rușii că nu e voie să tragă cu arme și să se termine războiul.
POVESTEA CURCUBEULUI
Mihali Mara
Demian Anamaria.
Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat.
Fiecare dintre culori pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.
Culoarea Verde spunea că în mod evident se vede că este cea mai importană culoare doar privind iarba, frunzele și copaciii. O culoare a vieții și a speranței.
La rândul lui, Albastru spunea că trebuie să ne gândim la cer și la mare iar fără el nu exista cerul albastru.
Galbenul râdea spunând că e luminos și cald. Iar de fiecare dată când privind narcise galbene și floarea-soarelui, cu siguranță zâmbești. Soarele, luna și stelele sunt galbene, frumusețea lor fiind atât de evidentă încât oricine le vede rămâne uimit.
Portocaliul se lăuda cu faptul că era culoarea mâcărurilor sănătoase, care dau putere. Morcovul, portocala și dovleacul au multe vitamine iar atunci când portocaliul umple cerul la răsărit sau la apus , frumusețea lui este atât de evidentă încât toți cei care văd se opresc și privesc cu admirație.
Atunci Roșu începu să strige că el este conducătorul întregii vieți iar sângele înseamnă viață și este culoarea pasiunii și a iubirii.
Violetul se ridică în picioare și spuse că el e culoarea imperială a regilor. Oamenii puternici întotdeauna l-au ales deoarece este culoarea puterii.
Fiecare culoare considera că este perfecțiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce în ce mai tare , un fulger puternic lumina cerul iar mai apoi începu să tune și să plouă cu găleata. Culorile tremurau de frică și se strânseră în brațe pentru a se liniști și proteja una pe alta.
Atunci ploaia începu să vorbească culorilor, spunând că fiecare în parte sunt făcute cu un scop special, fiecare fiind unică și diferită. Iar de acum încolo când plouă fiecare se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul este un semn al păcii și al speranței astfel de fiecare dată când ploaia curăță pământul să ne reamintim că suntem speciali.
O ZI LA MARE!
Ana Damian
Ed: Bodor Andra-Laura
Chindris-Bocean Alexandra
Afară e cald. Sunt la mare împreună cu familia și prietenii mei.
Sunetul mării se aude lin în depărtare. Nisipul fin și fierbinte e construit în diferite moduri de copii. Broscuțele țestoase tocmai au ieșit din ouă, iar acum se îndreaptă spre mare. Pescărușii zboară pe lângă oameni cerșind mâncare.
Soarele devine din ce în ce mai puternic. Acesta e semnul că ne vom întoarce la cazare. Pentru mine e un prilej de bucurie, căci voi primi înghețata cu lămâie mult dorită.
Seara vom merge la carnavalul de lângă hotelul la care suntem cazați.
Pentru mine nu există o vacanța mai frumoasă decât să îmi petrec clipe memorabile alături de familia și prietenii mei!
VACANȚĂ LA BUNICA!
Popan Carina
Ed: Bodor Andra-Laura
Chindris-Bocean Alexandra
Într-o zi de vară, în vacanța mare, am fost în vizită la bunica mea la țară împreună cu surioara mea, Maria.
Odată ajunsă la țară, am început să explorăm curtea și grădina bunicii.Ne-am jucat cu cele două pisicuțe pe care bunica le primise. Bunica ne-a spus că putem să le alegem noi un nume, iar eu șe sora mea le-am botezat Tigruța și Toniță.Tigruța era pisicuța mea cu dungi ca de tigru, iar Toniță, un motan alb cu pete negre. Am fost tare bucuroase că avem un animăluț al nostru și am început să ne jucă cu cele două pisicuțe. Le-am hrănit, le-am mângâiat că tare le mai plăcea să fie alintate torcând în brațele noastre.
În timp ce ne jucam cu ele,Tigruța m-a zgâriat pe față, cred că o strânssem prea tare în brațe.M-am supărat tare pe ea și chiar am plâns pentru că mă zgâriase destul de tare. Mama ne-a explicat că așa se apără pisicile dacă se simt amenințate și că trebuie să fim blânde cu ele când ne jucăm. După ce m-am liniștit, am înțeles că nu era vina pisicuței și am iertat-o, mai ales că se tot plimba pe la picioarele mele, parcă cerându-mi iertare. Mi-a trecut repede supărarea pe Tigruța și în scurt timp ne-am împritenit din nou.Cele doua pisicuțe își gaseau joc din orice, cu o frunză de viță de vie, o floare ruptă din grădină sau o pană găsită prin curte de la găinile bunicii.
De la umbra unui copac a mai apărut un cățel micuț cu ochișori ca niște mărgele, care ne privea curios. Era Brutulică, cățelul bunicii care tocmai se trezise din somn de zarva pe care o făcem eu și Maria prin curte.
Deîndată, s-a alăturat și el jocului nostru, sărind pe noi și lingându-ne pe față de câte ori avea ocazia. El era prieten cu Toniță și Tigruță, dormeau împreună, chiar și bolul cu mâncare îl împărțeau. Acum aveam trei prieteni necuvântători cu care să ne jucăm. Am continuat joaca , udându-le cu apă, descoperind că, înafară de Brutulică care se răcorea, pisicilor nu le plăcea apa.
Am fost tare fericită în acea zi deoarece pe lângă plăcintele și gogoșile pregătite de bunica, care erau delicioase, am câștigat și trei prieteni noi care aveau să ne aștepte de fiecare dată când mergeam la bunica.
CRED ÎNTR-O LUME MAI BUNĂ
Zeicu Clara
Nădejde Ramona
Pop Oana-Alexandra
Noi copiii, dar şi oamenii mari trebuie să fim tot timpul buni şi fericiţi. Când suntem fericiţi le zâmbim tuturor oamenilor.
Cu siguranţă există mulţi oameni trişti şi săraci, dar care vor deveni mai fericiţi cu un zâmbet.
Când în grupă, colegi de-ai mei plâng de dorul părinţilor eu cred că cel mai bun medicament este un zâmbet, dar şi o îmbrăţişare. De fiecare dată când sunt tristă mami îmi dă pupic şi îmbraţişare.
Eu cred că pupicii şi îmbrăţişările ar putea schimba lumea într-un loc mai vesel şi cu pace.
Eu cred că oamenii mari se ceartă prea des şi uită defapt că zâmbetele şi râsul ne dau fericirea.
Eu sunt fericită când îmi împart jucăriile cu colegii din grupă şi când în parc primesc cretă de la un alt copil. Părinţii m-au învăţat că e frumos şi bine să împarţi şi să dăruiesc cu drag din tot ce am şi celorlati.
Unii oameni mari cred că sunt răi şi nu împart, de aceea în lume sunt atâtea probleme. Soluţia ar fi ca oamenii mari să înveţe să împartă, să dăruiască tuturor şi împreună să trăim fericiţi.
Grupa noastră e ca şi curcubeul, adică cu toate ca are multe culori toti oamenii se bucură când răsare. La fel şi colegii mei sunt cu totii diferiti, dar când suntem împreună facem lucruri grozave şi părinţii se bucură când ne văd. Simbolul păcii pentru mine e curcubeul pentru că l-am desenat când eram închisă în casă în pandemie şi după un timp grădiniţa s-a deschis şi mi-am revăzut toţi colegii.
Eu cred că daca ar veni la noi în grupă un copil în scaun cu rotile noi toti am avea grija de el, l-am ajuta să iasă din grupă şi ne-am juca împreună cu el.
VREM PACE PE PĂMÂNT
Neamțu David
prof. Petean Adriana
Grădinița cu P.P., loc. Mihai Viteazu
Într-o dimineață, David, un copil din grupa mare vine la grădiniță cu o mulțime de foi de desen în mână. Se îndreaptă grăbit spre colegi și doamna educatoare și spune:
-Priviți ce am desenat eu!
Copiii privesc cu interes desenele…
– Of, of! Spune Alex! Sunt tancuri care vin spre oameni! Vor să-i zdrobească!
– Da! Și uite aici un avion din care se lansează bombe. Bomba a lovit un copil. Copilului îi curge sânge!
– Oare cum l-am putea ajuta??
– Chemăm salvarea!
În cele din urmă, copilul a fost salvat, dar nu și-a mai găsit părinții. A fost dus la o grădiniță unde copiii l-au primit cu bucurie, spunându-i:
– De-acum vei fi colegul nostru!
– Bun venit la grădinița noastră, îi urează toți copiii! Vom avea grijă să nu-ți lipsească nimic! Aici este liniște și pace! Noi nu vrem război, arme, tunuri, tancuri, bombe! Noi vrem PACE și armonie între toți oamenii lumii!
Din acea zi, acel copil și-a găsit liniștea și pacea alături de copiii din grupa mare! Toți copiii au spus așa:
Oameni mari, oameni mari,
Aveți grijă voi de noi,
Noi vrem PACE nu RĂZBOI!
PRIETENIE PE TIMP DE PACE
Mareș Luiza- grupa mijlocie
prof. Oneț Adina Mirela
Grădinița cu P.P., loc. Mihai Viteazu
Sunt Luiza, o fetiță de la grupa mijlocie, ascultătoare, prietenoasă și iubitoare. Cel mai mult îmi place să mă joc cu prietenele mele la grădiniță, să desenez, iar celor care îmi sunt dragi mereu le fac o inimioară desenată de mine. Chiar și doamna educatoare o ține pe raft.
Cea mai bună prietenă a mea este Antonia, am desenat pentru ea cea mai mare și frumoasă inimioară, asta pentru că uneori ea se joacă și acasă cu mine. În vacanță am avut o mare surpriză, au fost la noi verișorul meu Andrei din Italia, împreună cu o fetiță pe nume Sara, care nu vorbește bine limba română. Noi fetițele ne jucam cu păpușile și desenam, dar Andrei dorea să ne jucăm de-a soldații, el să împuște, se credea mare războinic. A reușit să ne convingă atunci când a venit prietena mea Antonia la joacă. Andrei avea un pistol. Noi fetele am stat ascunse, iar el trebuia să ne găsească, apoi dacă ne găsea ne pedepsea. Sara s-a apucat de plâns, s-a speriat văzând pistolul lui Andrei îndreptat spre ea. Știa că poate să îi facă rău orice împușcătură. – Ce credeți? Au venit atunci părinții, noi am ieșit din ascunzătoare și am stat lângă Sara. – Ce mult rău poate să facă o împușcătură! Am renunțat la acest joc și mă gândesc ce fericiți putem fi dacă este pace în jurul nostru. Am desenat apoi fiecare câte o inimioară pentru prietenul cel mai drag. Aștept cu nerăbdare să ne jucăm tot mai multe zile împreună.
Las aici desenată o inimioară pentru toți prietenii mei.
PACEA ÎN SUFLET DE COPIL
Borza Miruna
Oțel Elena
Grădinița cu P.N Cornești
Alex e un băiețel cam de vârsta voastră. Are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Ana. Sunt niște copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Când e timp frumos merg să se joace în părculețul de la capătul străzii. Se strâng acolo toți copiii de pe strada lor. Dar stați să vă povestesc ce s-a întâmplat de curând.
Într-o zi frumoasă de toamnă, erau cu toții în parc și se jucau printre frunzele galbene și roșii. Erau multe frunze și copiilor le plăcea să le ia în mâini și să le arunce cât pot de sus, privind apoi cât de frumos cad pe pământ. Zburdau veseli printre frunze, săreau și se bucurau împreună, de-ți era mai mare dragul să-i privești. Era o veselie…!
Deodată, în parc a apărut un copil pe care nu îl mai văzuseră niciodată. A venit direct la ei și le-a spus:
-Bună, eu sunt Benjamin. Vreți să fim prieteni și să ne jucăm împreună?
-Bună, i-a răspuns Ana politicoasă, dar ce-i cu tine pe aici, că nu te-am văzut?
Tocmai ne-am mutat pe străduța de alături. E prima dată când ies la joacă după mult timp și vreau să îmi fac prieteni noi. Din țara de unde am venit eu de mult timp e război și nu am avut ocazia să mă joc cu prietenii mei așa cum vă jucați voi.
-Ei, nu ne interesează pe noi toate acestea – s-a rățoit la el unul dintre băieții care se afla cu Alex și Ana în parc. Noi ne cunoștem de mult timp și ne jucăm foarte bine așa. Nu vrem să mai vină și altcineva. Așa că lasă-ne în pace!
Alex și Ana erau nedumeriți. Știau câteva lucruri despre război de la bunicii lor. Nu erau momente foarte bune de auzit.
Benjamin s-a întristat, s-a întors și a plecat cu privirea în pământ.
-Ai văzut ce ai făcut?, spuse Ana.
-Tu te joci în liniște și pace, fără să îti fie frică că ți se va întâmpla ceva. Benjamin însă, a trebuit să lase tot și să o ia de la început într-o altă țară mai sigură pentru el și familia lui.
Îmi pare tare rău că prietenul meu a fost răutăcios cu tine. M-aș bucura să vii să te joci cu noi și să devenim cei mai buni prieteni. Acum toată lumea zâmbea și erau mulțumiți că se jucau fără griji în pace.
DRAPELUL PĂCII
David Iulia Maria
Educatoare Kiss Klara Isabela
Grupa Mijlocie A Buburuzelor
Grădinița Cu P.P. Parfum De Tei Cluj –Napoca
A fost odată o fetița pe nume ANUSKA, din Ucraina, care împreună cu mama ei a plecat din țară, fiind nevoită să-și părăsească casa părintească.
Era razboi la ea acasă, iar tatăl ei a rămas să lupte. Nu era altă cale să se salveze , decăt să plece și să se ascundă. Războiul era cel mai urât lucru care se putea intâmpla unui copil de 6 ani! Ea nu și mai putea vizita prietenii, nu putea merge la grădiniță, nu mai avea jucării, nu mai putea să se bucure de dragostea părinților, a bunicilor ei. Florile dispăreau din fata armelor, oamenii plecau să se salveze…dar deodată, o ploaie de primăvară se lăsă deasupra tuturor, aducând cu ea puțină răcoare peste toată lumea. După ploaie a ieșit SOARELE, luminănd și incălzind natura si sufletul oamenilor. Iar la scurt timp s-a arătat un minunat CURCUBEU! Culorile lui vesele , pline de culoare , au făcut să zâmbeasca fețele speriate!
Fetița a desenat un drapel in culorile curcubeului, ROSU, PORTOCALIU, GALBEN, VERDE, ALBASTRU, VIOLET…și a scris pe el cea mai mare dorință a ei, PACE!
Mama ei a văzut ce frumos a desenat fetița ei și a trimis și tatălui ei o fotografie cu drapelul păcii. Tatăl a fost foarte bucuros și l-a transformat intr-un DRAPEL AL PĂCII adevărat. In scurt timp războiul s – a terminat iar familia s-a reintâlnit.
De atunci , acest drapel in culorile curcubeului a rămas simbolul păcii pe timp de război!
,,E MINUNAT SĂ AI UN PRIETEN”
MOLDOVAN SARAH
Prof. Marcu Augusta Daciana
Prof. Ardelean Emilia Maria
Grădinița cu P.P.Prichindelul Isteț, Turda
Odată, la marginea unei păduri era un unicorn. El era puṭin trist, pentru ca nu avea cu cine sa se joace . Afară ploua , iar prin pădure nu se vedea nici o vietate. Toate erau ascunse prin adăposturi, ferindu-se de picăturile de ploaie. Deodată, ploaia s-a oprit ṣi pe cer a apărut curcubeul. De pe curcubeu, a coborât o zână, care era ȋmbrăcată intr-o rochiṭă frumoasă, colorată ȋn culorile curcubeului ṣi ȋn mână avea o baghetă magică. Zâna l-a ȋntrebat de ce este trist, iar el i-a spus că s-ar bucura foarte mult dacă ar avea un prieten cu care să se joace. Zâna, fără să mai stea pe gânduri, a făcut o magie cu bagheta ṣi a apărut un pitic, care era la fel de dornic să se joace. Ȋncep să se joace de-a prinselea, doar că unicornul mai mult zboară, iar piticul aleargă ṣi astfel toată ziua au ȋncercat să se prindă unul pe celălalt, dar nu prea au reuṣit.
Când a venit seara, amândoi erau foarte obosiṭi. Curând s-a ȋnnoptat ṣi aṣezaṭi pe iarbă au ȋnceput să privească cerul ȋnstelat. Ȋncercând să numere stelele, au vazut că din cer coboară o prinṭesă foarte frumoasă, care avea ȋn păr ṣi pe rochiṭă foarte multe stele. Prinṭesa le-a povestit că ea locuieṣte ȋntr-un castel mare, care se află pe un nor alb ṣi pufos. După ce au stat putin de vorbă, frumoasa prinṭesă le-a spus că ea trebuie să se ȋntoarcă la castel, dar i-a rugat să o viziteze când vor dori. Desigur, cei doi prieteni abea aṣteaptă să o viziteze, doar că acum sunt foarte obositi, dar după ce se vor odihni, o să o caute. Visând la prinṭesa cea frumoasă ṣi la castelul de pe norul pufos, cei doi prieteni au adormit.
O ZI DE NAȘTERE PERFECTĂ
Sălcudean Alma
Medrea Andreea
Prof.pt.înv.preșcolar:Bunea Andreea
Bordean Iulia
Grădinița cu P.P.Prichindelul Isteț, Turda
Se apropie ziua de naștere a Ioanei. Ea e fericită, toți prietenii ei vor veni la petrecere.
-Uau…….Abia aștept.
Ioana se gandea în fiecare zi, ce cadouri o să primească.
Oare o minge, o păpușă sau o felicitare.
Dar mama ce cadou îi va face?
Sărbătorita era foarte entuziasmată. Abia aștepta .
Ziua mult așteptată a sosit. Mama a fost prima care i-a oferit cadoul.
Cadoul primit de la mama nu era un obiect ci era ……..FERICIREA! Familia Ioanei i-a cântat cântece, i-au spus urări și au fost fericiți.
Era ziua de naștere perfectă pentru Ioana!
COPII FERICIȚI ÎN LUMEA LUI DINO
Cistelecan Tudor
Marcu Andrei
Îndrumător: Michai Anamaria
Grădinița cu P.P. ”Prichindelul Isteț!,Turda
A fost odată ca niciodată niște copii de grădiniță pasionați de dinozauri, care își doreau foarte mult să meargă în Lumea lui Dino. S-au tot gândit ei cum ar putea să ajungă acolo. Lui Tudor i-a venit o idee: ”Să construim o mașină a timpului”. Colegilor li s-a părut o idee genială și au început să strângă materiale cu ajutorul cărora să construiască o mașină a timpului. Au strâns multe obiecte de metal, apoi s-au gândit la forma pe care ar trebui să o dea acestei mașini. Andrei a venit cu propunerea ca mașina timpului să aibă formă de autobuz, pentru a putea transporta în timp toți copiii grupei mari împreună cu doamna educatoare. După ce au construi mașina timpului, fetițele au împodobit-o cu dinozauri de pluș și abțibilduri, pentru a le demonstra dinozaurilor din Lumea lui Dino cât de mult îi îndrăgesc. Copiii au luat provizii (apă și mâncare), dar și lanterne, să vadă pe timp de noapte și un aparat foto pentru a fotografia dinozaurii. Toate pregătirile fiind făcute, copiii împreună cu doamna educatoare au urcat în autobuz și au călătorit în timp. Ajunși în lumea lui Dino, au descoperit cu uimire nenumărate specii de dinozauri: unii erau mici dar rapizi, alții de mărimi impresionante; unii aveau aripi și știau să zboare, alții erau buni înotători. Deși știau multe lucruri despre dinozauri, ceea ce au văzut aici i-au impresionat. Copiii erau foarte fericiți că și-au îndeplinit această dorință, au făcut fotografii și s-au bucurat de toate surprizele acestei lumi dispărute. Dar timpul a trecut repede și copiii au trebuit să se întoarcă acasă. Erau nerăbdători să povestească părinților și prietenilor despre această călătorie minunată.
COPILUL ȘI PACEA
Arghir Matei,
Grupa Mare B,
Grădinița cu Program Prelungit Albinuța
A fost odată un copil ce avea un iepuraș, Botic îl chema și pe copil George. Și-l lua cu el peste tot: acasă, la magazin, la mama la florărie, în mașină, cam peste tot. Ce putea să facă cu Botic? Doar se juca și-i mai povestea ce fac copiii din grupă, ce activități au făcut pe acolo, cum a pictat, îi mai spune câte o poveste și noaptea trece. Dar, într-o zi Botic nu era de găsit, s-a pierdut? Unde? Nu știu…Poate a rămas la buna…cu cine va mai povesti acum George?
Stai, n-am terminat povestea! George a mers la plimbare, în parc. Acolo erau mulți copii, i s-a făcut sete, apoi a mâncat și s-a mai dat o tură pe tobogan. Un pic și cu trota…dar a dat peste ceva cu roata și a căzut. S-a apucat de plâns și mama l-a luat în brațe.
Nu mă doare!…zicea George. Dar nu-l găsesc pe Botic….Mamei i-a venit ideea să caute alt iepuraș, tot unul de pluș, dar la domnul acela, lîngă covrigi nu era așa ceva…a găsit o broască țestoasă, verde și drăguță. A luat-o cu el pe trotă…
Era aproape întuneric și s-au pornit către casă. Treceau pe lângă mulți oameni care strigau Pace! Pace! Pace!
Pace! Așa o cheamă pe broasca mea! strigă și George. Se mai joacă cu Pace…o duce la grădiniță, la bunica, acasă…și tot așa.
ÎMPREUNĂ, ÎN PACE
Rus Alexandru-Rareș,
Cristei Rebeca
Grupa Mijlocie C, Grădinița cu Program Prelungit Albinuța
Poveste pe un ….fir de ață…..
A fost odată ca niciodată o floare într-o pălărie…Și floarea avea culoare mov…Și era foarte, foarte frumoasă….Sclipea toată!… Făcea lumină ca o stea de pe cer!…Și pălăria avea culoarea roz….mie îmi place culoarea roz!….Un copil a găsit pălăria….Era sclipicioasă….A pus-o pe genunchi să se uite în ea….Și, puf…floarea a sărit de acolo…..Unde a plecat?….La alți copii….Dar, ce să facă?….Acum era singură, nu mai avea pălărie…..Bine că a găsit copii….S-a jucat cu ei, a dormit, a mâncat, s-a și prostit….și tot sclipea…..Era fericită!….Chiar dacă nu mai avea pălăria….A zburat pe unde a putut….tot pe la copii….acolo e bine….Dar pălăria? Unde e pălăria….Păi, dacă a rămas fără floare, s-a dus să se joace….Cu copiii!!!….Și era fericită!
Puteau să plece de la început, amândouă la copii….Și era liniște și pace!….Eram verzi!!!
Uite, așa, se termină povestea noastră….La copiii!!! Am terminat firul de ață!
„Visul lui Ionel”
Miron Mihai
Bontaș Nastasia
Grădinița Confesională cu PP “Sfânta Ana”
Afară cerul e înnorat și Ionel stă și privește în curtea din fața casei. Tare ar vrea să poată ieși puțin pe-afară. A fost bolnav, a făcut o gripă urâtă și a stat acasă mai bine de o săptămână. Nu a mers la grădiniță, îi este dor de colegi, de doamna educatoare, dar cel mai mult de Petrică, prietenul lui, care locuiește pe aceeași stradă cu el, pe strada Primăverii. Când a împlinit 6 ani, Petrică i-a făcut cadou o minge de fotbal. Abia așteaptă să se joace împreună pe terenul de sport al școlii.
Acum se simte mai bine, mama lui are grijă de el, îi face ceaiuri aromate, supă de tăieței, clătitele lui preferate cu nutella.
Deodată sună cineva la poartă. Mama lui Ionel se grăbește să vadă cine este. Petrică o salută respectuos și o întreabă ce face Ionel. În acel moment Ionel nu mai poate de bucurie, îi vine să strige, să sară în sus, nu-i vine să creadă ochilor. Petrică este invitat să intre înăuntru și Ionel aleargă către prietenul lui drag și-l îmbrățișează.
– Uite, ți-am adus ceva, Petrică scoase din buzunarul de la haină un îngeraș, pe care i-l dă lui Ionel. L-am primit de la părintele când am fost la Biserică, i-am cerut să se roage pentru tine. Am fost îngrijorat și m-am rugat mult să te faci bine.
– Mulțumesc mult, a exclamat Ionel. Ești un prieten adevărat! Ce mult mă bucur că ai venit!
Mama lui Ionel a pregătit o farfurie cu clătite și le spune copiilor că are o surpriză pentru ei. Despre ce o fi vorba? Din nou se aude suneria de la poartă. De data aceasta mama lui Ionel știe cine este. Merge la poartă și o poftește pe Elena înăuntru.
- Vino, Elena. A venit și Petrică la noi.
Copiii sunt foarte fericiți să o vadă pe Elena. Este fetița doamnei învățătoare, locuiește și ea pe strada Primăverii.
– Pot să mă joc și eu cu voi, întreabă Elena?
– Desigur, bine ai venit!
Ionel avea o mulțime de jucării, părinții lui i-au amenajat o cameră frumoasă unde el să se poată juca. Ionel, Petrică și Elena au mers să se joace împreună. În acea zi Ionel a simțit în suflet o bucurie foarte mare, o bucurie pe care ar fi vrut să o împartă tuturor, a fost o zi de neuitat!
„Ziua de naștere”
Marișca Matilde
Fârte Mirela
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”
A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi nu s-ar povesti, doi copii gemeni, o fetiță și un băiat. Pe băiat îl chema Andrei iar pe fetiță o chema Flavia. Ei locuiau într-o casă săracă cu mama lor Adela iar tatăl lor a murit când ei erau încă mici. Mama lucra într-o croitorie din sat iar copiii lucrau adunând lemne din pădure pentru încălzirea casei lor și aveau grijă de două oițe pentru a avea lapte.
Într-o zi când se întorceau acasă cu un cărucior de lemne li s-a făcut foame și s-au uitat în vitrina unei cofetării. Își doreau tare mult să mănânce măcar o felie de tort dar știau că nu pot să își cumpere pentru că nu aveau bani. Vânzătorul în timp ce vindea prăjituri la niște oameni i-a zărit pe copii cum se uitau pofticioși la prăjituri. I s-a făcut milă de ei și s-a gândit să le facă o surpriză de ziua lor.
Acasă mama lor îi aștepta cu mâncare pe masă: supă dulce cu tăieței și puțini cartofi copți, altceva nu avea. Copiii au mâncat bucuroși nevoind să arate că nu le era de ajuns. După ce au terminat masa s-au dus la culcare într-un pat sărăcăcios cu lenjeria toată ruptă. Copiii și-au spus rugăciunea „Îngerașul” apoi au adormit. Amândoi au visat că stăteau într-o casă vilă, în curte erau multe aparate de joacă: leagăn tobogan, balansuar, trambulină și o piscină. Ei erau îmbrăcați frumos, fetița cu o rochie roz de catifea și pantofi roșii iar băiețelul era îmbăcat cu pantaloni de blugi cu o cămașă albă și pantofi negri. Mama lor era în bucătărie și le pregătea masa cu multe bunătăți.
Când s-au trezit din somn, s-au spălat, s-au îmbrăcat cu hainele lor rupte si au mâncat la micul dejun doar pâine tare cu o cană de lapte apoi trebuiau să meargă după lemne. Andrei și Flavia i-au mulțumit mamei pentru mâncare și au pornit la drum.
Între timp vânzătorul de la cofetărie a mers acasă la copii și le-a adus multe feluri de mancare și prăjituri. I-a propus mamei copiilor, Adela să se căsătorească cu el, să lucreze împreună la cofetărie, pentru că el dorește să aibă grijă de ei cât timp va trăi. Doamna Adela a fost de acord. Copiii după ce și-au terminat munca s-au întors acasă. Mama Adela împreună cu vânzătorul le-a făcut o surpriză de ziua lor așteptându-i cu masa plină de bunătăți. Copiii s-au spălat, s-au îmbrăcat cu haine frumoase și au servit masa împreună. Astfel, Andrei și Flavia au fost bucuroși când le-a spus mama că se va căsători cu vânzătorul care va avea grijă de ei și nu vor mai trăi în sărăcie.
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa și am încălecat pe-o roată și v-am spus povestea toată.
„Anastasia și călugărul”
Taloș Ilinca
Sîngeorzean Ana
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”
A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi nu s-ar povesti. A fost odată o fetiță pe care o chema Anastasia. Părinții Anastasiei erau plecați în altă țară să muncească iar fetița a rămas cu bunicii ei, care erau bătrâni și bolnavi, fapt pentru care nu puteau să o însoțească la grădiniță. În fiecare zi Anastasia se ducea la grădiniță singură și era tare fericită când se întâlnea cu colegii ei care erau însoțiți de părinți. Anastasia își dorea tare mult să fie și părinții ei acasă pentru a o duce la grădiniță.
Într-o zi Anastasia s-a întâlnit pe drum cu un călugăr care a întrebat-o de ce este singură pe drum. Ea a spus că merge la grădiniță singură pentru că părinții ei sunt plecați în străinătate iar bunicii ei sunt bolnavi. El a lăudat-o că este o fetiță așa de cuminte și a invitat-o să meargă duminica la biserica manăstirii. Fetița le-a cerut voie bunicilor să meargă la biserică iar bunica a îmbrăcat-o cu o rochiță albastră de saten.
După sfânta liturghie călugărul a stat de vorbă cu fetița. A învățat-o să se roage lui Dumnezeu, a îndemnat-o să facă fapte bune, să ajute pe bunicii ei la gospodărie și i-a propus să scrie părinților ei o scrisoare prin care să îi roage să se întoarcă acasă pentru că un călugăr o să le caute un loc mai bun de muncă și să le mai scrie că ea îi iubește foarte mult și nu mai poate de dorul lor.
Părinții Anastasiei după ce au citit scrisoarea au plâns mult și s-au hotărât să se întoarcă în țară pentru că au adunat destui bani ca să-și facă o casă și au înțeles că familia este mult mai importantă decât orice bogăție. Ei și-au făcut bagajele și s-au pregătit să se întoarcă acasă.
După o săptămână, Anastasia când s-a întors acasă de la grădiniță i-a găsit pe părinții ei în casă cu bunicii iar pe masă erau multe cadouri. Părinții au îmbrățișat-o pe Anastasia și i-au promis că niciodată nu vor mai pleca în altă țară fără ea. Anastasia le-a spus părinților că un călugăr a învățat-o rugăciunile, i-a dat sfaturi bune cum să se comporte și că le-a găsit locuri de muncă pentru ei într-o fabrică. Ei au fost doritori să-l cunoască pe acest călugăr.
Duminica următoare au plecat toți la biserică cu mașina. Bunicii au fost bucuroși că au putut merge la biserică, pentru că ei fiind bolnavi nu puteau merge pe jos. Părinții lui Anastasia au vorbit cu călugărul care i-a îndemnat să îi facă Anastasiei un frățior sau o surioară.
Duioasa Maria
Mogoşanu Alexandra
Mureşan Mirela Smaranda
Grădiniţa „Veseliei” Structură I Gherla
Ce este pacea? Un cuvânt mic, dar cu sens adânc de bunătate, lumină. Pacea o asociezi cu duioşia, cu dragostea, cu ciripitul păsărilor la răsăritul soarelui şi este ca o zână ce aduce numai bucurii, zâmbete pe chipul copiilor.Această zână ar trebui să domnească peste tot şi să se bucure toţi copiii de ea. Pacea este o comoară, iar dacă nu este pace în sufletul nostru, nu există pace nici în lume.
Aşa este şi povestea micuţei Maria, o fetiţă de la grupa mare de numai 5 ani. Această fetiţă suferă şi tânjeşte după liniştea sufletească şi de dorul părinţilor ei care sunt plecaţi la muncă în străinătate. Fetiţa este îngrijită de bunica ei. Această fetiţă este atât de neliniştită şi de supărată deoarece nu îi are aproape pe părinţii ei şi nu se poate bucura de ei, aşa cum se bucură alţi copii. Părinţii au plecat la muncă în străinătate pentru a-i asigura un trai mai bun fetiţei lor şi a scăpa de sărăcie. Când vorbeam la grădiniţă la tema „Familia”, Maria era întotdeauna supărată când auzea cum vorbeau colegii ei despre părinţii lor, iar ea nu putea spune acelaşi lucru. Era foarte supărată pentru că ea nu îi avea alături.La prânz, când era timpul să vină părinţii după copii ea zicea:”După mine vine bunica..”. O iubea foarte mult pe bunica ei şi vorbea cu mult drag despre ea. Bunica, la rândul ei se interesa tot timpul la grădiniţă despre nepoata ei. Părinţii deşi erau plecaţi o sunau pe fetiţă şi vorbeau mereu la telefon, iar ea tot timpul le zicea că îi este foarte dor de ei şi să vina cât mai repede acasă.
Urma serbarea de 8 Martie în cinstea mamei, iar Maria ştia că ea nu o are pe mama ei alături la această ocazie specială. Am pregătit cadouri cu copiii pentru mămici, iar Maria a cerut să realizeze două felicitări:una pentru bunica ei şi una pentru mama ei. Îşi dorea foarte mult să îi spună mamei “La mulţi ani!”.
În ziua serbării, Maria a avut o surpriză deosebită: mama ei a venit la serbarea de 8 Martie de la grădiniţă. Când a văzut-o i s-au umplut ochii de lacrimi şi a zis:”Mami, te iubesc! Te rog să nu mai pleci!”. Mama Mariei a început să plângă şi ea promiţându-i fetiţei că nu o să mai plece. Maria a fost foarte fericită auzind că mama ei nu o să mai plece.
Astfel, în sufletul Mariei s-a aşternut o linişte sufletească şi a început să domnească pacea în sufletul ei.
PACEA ÎN SUFLET DE COPIL
Cost Luminiţa Cristina
LĂCĂTUŞ SERGIU Grupa mare
,,GrupaBoboceilor H”-
Grădiniţa cu PP ,,Veseliei”
Noi suntem o grupă de copii de grădinţă de undeva dintr-o ţară mica şi frumoasă din Europa. Se numeşte România, este tara noastră, pe care o iubim. Acum, vrem să vă spunem ce înseamnă pentru noi pacea. Să fie pace, înseamnă că noi putem să mergem şi mâine şi poimâine la grădiniţă, fără să fie ,,cineva” care să ne oprească.
Mai înseamnă să vorbim liber cu cine dorim, să ne jucăm zilnic cu jucăriile noastre, sau să mergem în oraş la cumpărături sau în parcul de distracţii pentru copii.
Înseamnă să fim bucuroşi alături de părinţii nostri, să învăţăm lucruri minunate şi să citim cărţi de poveşti împreună.
Când e pace, atunci e bucurie, fericire! E ca şi cum ar fi mereu senin şi soare luminos care ne încălzeşte cu razele lui şi ne face să ne simţim minunat.
ŞI CUM TE SIMŢI CÂND E PACE! Te simţi ca atunci când intri într-un loc necunoscut, dar impresionant şi ai vrea să-l cunoşti mai bine şi să rămâi acolo pentru a-ţi căuta un loc bun în Univers, pentru tine, familia ta, ţara ta şi viitorul vostru ÎMPREUNĂ.
Acesta este gândul nostru despre pace şi vrem să-l împărtăşim cu voi, toţi oamenii de pe Planeta Pământ!
Dorinţa noastră: SĂ FIE PACE PENTRU TOŢI OAMENII!!!